1 ianuarie, 2024

Bursa de Valori Bucureşti a încheiat anul 2023 cu o capitalizare de peste 294 miliarde de lei, o creştere cu 49,2% la 12 luni.

În ultima săptămână a acestui an, în condiţiile în care au fost doar trei şedinţe de tranzacţionare, capitalizarea bursieră a urcat cu 1,2 miliarde de lei, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a diminuat cu peste 309 milioane de lei în comparaţie cu săptămâna anterioară, scrie Agerpres.

Principalele date:

  • Tranzacţiile cu acţiuni s-au cifrat la 94,7 milioane de lei, în perioada 27 – 29 decembrie.
  • Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 29 decembrie, când s-a înregistrat un rulaj de 34,9 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 27 decembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 27,8 milioane de lei.
  • Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis anul 2023 la 15.371,11 puncte.
  • Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 17 milioane de lei şi o scădere a preţului cu 0,16%.
  • În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Fondul Proprietatea, cu tranzacţii de aproape 17 milioane de lei (+5,02%), şi Banca Transilvania, cu 11,3 milioane de lei (+0,66%).
  • Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (28,26%), Energopetrol (14,59%) şi ale Condmag (+12,50%).
  • La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Prebet, cu un declin de 5,79%, urmate de cele ale Electroargeş (-5,6%) şi cele ale Carbochim (-4%).

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: