Primele doze de vaccin anti-Covid, produse de BioNTech-Pfizer, au ajuns sâmbătă dimineața la Institul Național de Cercetare Cantacuzino, de unde vor fi distribuite către 10 spitale.
Premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și șeful DSU Raed Arafat s-au aflat la Cantacuzino și au asistat la preluarea acestui prim lot de vaccinuri, care are loc la exact 10 luni de la diagnosticarea primei persoane cu SARS-CoV-2 în România.
Campania națională de vaccinare demarează duminică, simultan, în majoritatea statelor membre UE. Cele 10.000 de doze primite de România vor fi administrate unui număr de 5.000 de cadre medicale din spitale Covid-19.
Evenimentul lansării vaccinării anti-Covid în România va avea loc duminică dimineața, la ora 09.00, la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.
În aceeași zi, acțiuni similare vor fi organizate și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva Covid-19.
„Suntem cu toții martorii unor preocupări intense în rândul opiniei publice: există speranță, încredere, dar și ezitare. Însă sunt bucuros că putem să oferim din ce în ce mai multe răspunsuri despre vaccinare, care este sigură și eficientă”, a declarat sâmbătă medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
Vaccinul se transportă la -75 de grade Celsius, fiecare cutie fiind acoperită cu gheață carbonică. După ce ajunge la destinație, produsul este depozitat la o temperatură de 2-8 grade, cel mult cinci zile. După ce un flacon e scos la temperatura camerei, are o durată de stabilitate de 6 ore. În fiecare flacon se află cinci doze.
Aceste prime doze au intrat în România, vineri, pe la Vama Nădlac, cu ajutorul unor furgonete frigorifice.
Transportul a fost asigurat de producător, fiind respectate condițile speciale de temperatură (minus 75 de grade Celsius). „În urma unei analize minuțioase, laborioase, este modalitatea cea mai sigură de asigurare, de păstrare a temperaturii”, a explicat Gabriel Dină, corporate affairs manager Pfizer Români.
Următoarele tranșe
Tranșa a doua de vaccinuri, de 150.000 de doze, va sosi pe 28 decembrie și nu va mai ajunge la Institutul Cantacuzino din București, ci va pleca direct spre centrele regionale de depozitare.
În prima lună a anului 2021 sunt așteptate 600.000 de doze de vaccin.
În fiecare săptămână, România va primi, pe parcursul anului viitor, 150.000 de doze.
În primă fază vor fi imunizate cadrele medicale din prima linie, apoi persoanele din azilurile de bătrăni și restul angajaților implicați în prima linie. Apoi, dozele vor ajunge, treptat, și la restul populației.
Vaccinarea anti-Covid începe în România în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva Covid-19.