România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

28 octombrie, 2020

Guvernul discută miercuri un proiect de Ordonanță de Urgență privind realizarea Cloud-ului Guvernamental, sistem care va contribui decisiv la digitalizarea administrației centrale și locale, cu perspectiva interconectării bazelor de date.

Proiectul este promovat de Autotoritatea pentru Digitalizarea României, care va deveni administrator al Cloud-ului Guvernamental și care va coordona operațiunile necesare realizării, operării și funcționării acestuia, în colaborare cu STS.

Oficial, nu este avansat un buget pentru realizarea Cloud-ului Guvernamental.


Un proiect de realizare a cloud-ului guvernamental a mai fost discutat și, în parte, demarat sub Guvernul Dăncilă. Respectivul proiect a fost abandonat după ce ministrul Comunicațiilor de la acea vreme, Alexandru Petrescu, a încercat să acrediteze ideea că STS întârzie proiectul și a propus guvernului ca ministerul său, în parteneriat cu Agenția pentru Agenda Digitală, să preia ”realizarea sarcinilor ce reveneau STS și totodată elaborarea documentației aferente proiectului (SF, PT, documentele anexe cererii de finanțare, etc) de către experții tehnici din cadrul celor două instituții partenere”.

(Citiți și: ”STS reacționează la informațiile conținute în Memorandumul MCSI privind Cloud-ul guvernamental”)

Calendar de implementare

Proiectul de OUG aflat pe masa Guvernului Orban indică un orizont de aproximativ 2 ani și jumătate până la care Cloud-ul Guvernamental își va atinge ”capacitatea maximă”. Termenele precizate de ordonanță:

  • Începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, sistemele informatice, achiziționate de către autoritățile și instituțiile publice vor fi dezvoltate astfel încât să fie pregătite pentru migrare în Cloud-ul Guvernamental.
  • În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței, Ministerul Fondurilor Europene trebuie să opereze modificări la Ghidul de specialitate (Acțiunea 2.3.1 Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor e-guvernare) pentru că finanțarea cheltuielilor pentru realizarea Cloud-ului Guvernamental se va realiza, parțial, și cu fonduri europene.
  • În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, STS și ADR vor depune cererea de finanțare a proiectului Cloud-ului Guvernamental
  • În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, președintele Autorității pentru Digitalizarea României trebuie să elaboreze cerințele tehnice și operaționale privind implementarea, operarea, mentenanța și dezvoltarea ulterioară a Cloud-ului Guvernamental.
  • Autoritățile și instituțiile publice au obligația migrării și integrării sistemelor informatice în sistemul de Cloud Guvernamental în termen de 2 ani de la data primirii notificării transmise în acest sens de către ADR

Instituții exceptate de la migrare în clod

Ordonanța de urgență precizează că dispozițiile privind migrarea în cloud nu se aplică sistemelor informatice ale autorităților publice din domeniul apărării și securității naționale.

Chiar dacă aceste autorități nu își vor urca datele în cloud, acestea vor avea sisteme informatice conectate la cloud, dar în această situație, prevede Ordonanța, ”securitatea cibernetică este asigurată și gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale în cooperare cu autoritățile și instituțiile din acest sistem”.


Potrivit Ordonanței, migrarea datelor nu se aplică nici autorităților publice prevăzute în Constituție în Titlul III, CapitoleleI, II și VI. Acestea sunt:

  • Senat
  • Camera Deputaților
  • Administrația Prezidențială
  • Autorități judecătorești

STS gestionează securitatea cibernetică a cloud-ului. Și achizițiile

Cloud-ul Guvernamental va fi utilizat în comun de autoritățile și instituțiile publice din România, precum și de către structurile aflate în coordonarea și subordonarea acestora.

Accesul la serviciile specifice Cloud-ului Guvernamental pentru utilizatori cât și securitatea cibernetică a Cloud-ului Guvernamental va fi asigurată și gestionată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Serviciul de Telecomunicații Speciale este cel care va achiziționa serviciile de proiectare și asistență tehnică, lucrările de investiții, inclusiv instalațiile, dotările și echipamentele tehnologice aferente clădirii, precum și echipamentele hardware, programele software, aplicațiile informatice și licențele necesare realizării, dezvoltării ulterioare, mentenanței și funcționării infrastructurii de bază a Cloud-ului Guvernamental.

Ce este cloud computing. Și îngrijorările Comisiei Europene

În mod tradițional, o companie sau o administrație investește în software și hardware proprii pentru a stoca informații.

Trecerea la ”cloud” înseamnă că infrastructura sa IT este stocată în afara locației utilizatorului, într-un centru de date care este întreținut de furnizorul de servicii de cloud. În cazul Cloud-ului Guvernamental, STS va fi furnizorul de servicii.

Există trei tipuri principale de servicii cloud: Software ca serviciu (SaaS) . platformă ca serviciu (PaaS) și infrastructură ca serviciu (IaaS).

Piața furnizorilor de cloud computing este dominată de mari jucători americani: Amazon Web Services, Google Cloud, Oracle, IBM Cloud și Microsoft Azure. Din acest motiv, UE a lansat anul acesta propriul proiect de cloud computing, Gaia-X, și a început demersul de a legifera domeniul.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: