16 martie, 2021

Liderii Coaliției au decis marți să creeze două posturi noi de conducere la nivelul TVR și SRR, după modificarea legilor de funcționare ale celor două instituții. Astfel, anunță Digi24, negocierile vor merge mult mai ușor, fiind mai multe funcții de împărțit între PNL, USR PLUS și UDMR.

Surse politice susțin că motivul principal pentru care s-a decis înființarea unor noi posturi de conducere ține de separarea funcției de președinte de cea de director general. În coaliție propunerea a venit din partea UDMR.


După finalizarea discuțiilor, președintele Senatului, Anca Dragu a declarat că separarea funcţiilor de director general de cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie la SRTV şi la SRR este „absolut necesară”, pentru că prima este o funcţie executivă, iar cea de-a doua – neexecutivă.

„Prin cumulul acestor două funcţii, practic, faci un melanj între executiv şi neexecutiv, astfel încât la sfârşitul zilei nu se ştie cine ce atribuţie mai mare”, a precizat Dragu, întrebată pe această temă.

Abia după modificarea legii, Parlamentul va vota rapoartele de activitate ale TVR și SRR. Potrivit ultimelor discuții din coaliție, PNL dorește să obțină șefia TVR, iar USR PLUS să primească șefia Radioului Public. UDMR ar putea negocia pentru una dintre funcțiile nou înființate.

În ceea ce privește Avocatul Poporului s-a decis ca acesta să fie numit în baza unui acord în Coaliție, să fie făcută o singură propunere, iar persoana desemnată să fie independentă politic.


Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis săptămâna trecută prelungirea, până la 31 martie, a termenului de finalizare a rapoartelor privind activitatea Avocatului al Poporului, a Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: