Bugetul multianual al UE : Pachetul României

În perioada 2014-2020, România va avea dreptul să ceară de la UE 38,9 miliarde de euro, cu 18% mai mult ca în exercițiul 2007 – 2013.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat luni, 2 decembrie, regulamentul de stabilire a Cadrului Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2014-2020, care prevede cheltuieli de până la 959,99 miliarde de euro în credite de angajament și 908,40 miliarde de euro în plăți.

Cadrul Financiar Multianual al UE pentru 2014 – 2020 („Multianual Financial Framework” / MFF) reprezintă bugetul UE pentru o perioadă de şapte ani, definind sumele maxime („plafoanele”) pentru fiecare domeniu de cheltuieli majore („heading”) din bugetul Uniunii, priorităţile politice ale UE pentru anii următori, precum şi, implicit, contribuţiile şi alocările financiare care ar reveni statelor membre, conform unei analize a Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit Tratatului de la Lisabona, noua prevedere privind perioada de 7 ani pentru cadrul financiar multianual se aplică după 2013 şi a fost introdusă pentru a armoniza durata cadrului financiar comunitar cu mandatul Parlamentului European. De altfel, una din schimbările importante aduse de Tratatul de la Lisabona în domeniul bugetului Uniunii este tocmai consolidarea rolului Parlamentului European, care va fi implicat, de acum încolo, pe picior de egalitate, alături de Consiliul UE, în procedura bugetară. Astfel, Tratatul de la Lisabona elimină distincţia între „cheltuieli obligatorii” şi „cheltuieli neobligatorii”. Până la adoptarea Tratatului de la Lisabona, Consiliul UE avea decizia finală în stabilirea „cheltuielilor obligatorii”.

Raţiunea importanţei bugetului UE constă atât în volumul său (aproximativ o mie de miliarde de euro în credite de plăţi) cât şi în conţinutul său, fiind un document de comunicare, în primul rând datorită repartizării cheltuielilor pe rubrici mari pe durata a 7 ani, cât şi orientării politice a UE, unde greutatea principală aparţine Politicii Agricole Comune/PAC şi Politicii de Coeziune/PC.

Tratatul de la Lisabona a introdus cerinţa stabilirii cadrului financiar multianual prin Regulament. Cele patru cadre financiare multianuale anterioare (începând cu 1988) au făcut parte din acorduri interinstituţionale între Consiliu, Parlament şi Comisie.

Regulamentul este o lege care se aplică direct şi este obligatorie în toate statele, în timp ce acordurile interinstituţionale sunt obligatorii numai pentru părţile contractante. Pe termen lung, reforma bugetului UE este cea mai importantă temă de pe agenda comunitară pentru statele membre, fiecare dintre acestea fiind interesat să promoveze finanţarea de la bugetul comunitar a politicilor pe care le consideră prioritare, mai ales în contextul actualei crize financiare.

Pachetul MFF cuprinde:

• partea de cheltuieli/”expenditure” privind rubricile/capitolele („headings”) majore

1. Creştere inteligentă şi incluzivă –

1.a. Competitivitate pentru creştere şi locuri de muncă,

1.b. Coeziune economică, socială şi teritorială;

2. Creştere sustenabilă: resurse naturale – vizează domeniul PAC, inclusiv cheltuieli legate de piaţă şi plăţi directe;

3. Securitate şi cetăţenie;

4. UE – actor global;

5. Administraţie, inclusiv cheltuielile instituţiilor europene;

• partea de venituri sau resurse proprii la bugetul UE/”revenues”.  Astfel, elementele pachetului de negociere sunt reprezentate de nivelul total al MFF, alocările pe capitole şi veniturile bugetului UE.
• acestora li se adaugă elementele de cheltuieli aflate în afara MFF: (alocări pentru ITER, GMES, Fondul European de Dezvoltare/EDF, rezerva de ajutor de urgenţă/Emergency Aid Reserve, Fondul European de Globalizare/EGF, Fondul de Solidaritate/SF, rezerva pentru crize în sectorul agricol/ Reserve for crises in the agricultural sector, instrumental de flexibilitate/Flexibility instrument, Fondul pentru climat global şi biodiversitate/ Global Climate and Biodiversity Fund).

Derularea negocierilor

Negocierile s-au dovedit dificile, o parte a statelor membre abordând poziţii ferme şi relativ inflexibile (respectiv contributorii neţi, care au insistat pe operarea unor reduceri consistente asupra nivelului global al bugetului post-2013).

Procesul de negociere a debutat cu prezentarea de către Comisie, la 29 iunie 2011, a propunerii legislative privind cadrul financiar 2014-2020. Negocierile au reconfirmat o divizare clară a poziţiilor statelor membre. Domeniul cel mai controversat al negocierilor şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai importante mize ale României, l-a constituit finanţarea Politicii de Coeziune.

Statele membre beneficiare nete (România, Bulgaria, Cehia, Grecia, Malta, Spania, Portugalia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Polonia, Ungaria) şi Croaţia s-au coagulat, în cursul negocierilor, în grupul „Prietenii Coeziunii” (Friends of Cohesion – FoC), organizând pe parcursul anului 2012 trei reuniuni la nivel de prim-ministru finalizate prin declaraţii comune (Bucureşti, Bratislava şi Bruxelles).

Ca obiectiv principal, statele FoC au susţinut menţinerea unei finanţări adecvate a Politicii de Coeziune. De asemenea, au susţinut un nivel cât mai înalt al plafonării (capping) fondurilor de coeziune pentru a nu afecta alocările naţionale, precum şi o serie de măsuri destinate creşterii capacităţii de absorbţie (cofinanţare şi pre-finanţare cel puţin la nivelurile propuse de Comisie, eligibilitatea TVA).

Pe de altă parte, statele net contributoare la bugetul UE, grupate în cadrul “Friends of Better Spending”, au solicitat o reducere a nivelului MFF (cea mai mare contribuţie la economii urmând să revină Politicii de Coeziune) şi reorientarea resurselor spre alte politici (cercetare, inovare etc.). Un alt aspect important l-a reprezentat menţinerea corecţiilor naţionale de care beneficiază unele state membre (Marea Britanie, Olanda, Suedia, Germania, Austria), protejarea acestora fiind considerată un motiv pentru utilizarea dreptului de veto.

Consiliul European din 7 – 8 februarie 2013 a consemnat realizarea unui acord politic al statelor membre privind MFF 2014-2020. Principalele elemente ale propunerii agreate constau în următoarele:

• A fost redusă anvelopa totală la 1,00% din VNB, la un nivel al creditelor de angajament de 958,988 miliarde euro.
• A fost introdusă o prevedere referitoare la aplicarea regulii de dezangajare  n+3 pentru toate programele operaţionale din perspectiva financiară viitoare (2014-2020).
• Au fost introduse prevederi referitoare la alocări suplimentare pentru regiunile în care se înregistrează şomaj în rândul tinerilor.
• Referitor la mecanismele de corecţie, a fost eliminată prevederea referitoare la faptul că toate corecţiile trebuiau sa fie finanţate în totalitate de toate statele membre, inclusiv de cele care beneficiau de rabat.

Din perspectiva României, pachetul final prezintă următoarele elemente de interes:

Nivelul total al alocărilor aferente politicii de coeziune şi politicii agricole comune de care beneficiază România este de 39,8 miliarde euro, reprezentând o creştere cu 18% faţă de nivelul total al alocărilor aferente perioadei 2007-2013 (33.670,04 milioane euro). Acesta reprezintă unul dintre cele mai mari procente de creştere înregistrate în rândul statelor membre pentru viitorul cadru financiar aferent politicii de coeziune.

De asemenea, conform Comisiei Europene, nivelul alocărilor de care România va beneficia în viitorul cadru financiar multianual 2014-2020 plasează ţara noastră în primii patru beneficiari ai politicii de coeziune.

Politica de coeziune

Suma ce revine României este de 21,8 miliarde (preţuri 2011), în creştere cu 10% faţă de alocarea 2007-2013 (situată la nivelul de 19,8 miliarde euro).

Se asigură eligibilitatea TVA pentru proiectele de infrastructură, prevedere cu un efect semnificativ asupra capacităţii de absorbţie. Din evaluările MFP, eligibilitatea TVA împreună cu asigurarea unei rate de co-finanţare de 85% aduce beneficii la bugetul naţional de aprox. 2 miliarde euro.

Se menţine dubla plafonare asupra alocărilor aferente politicii de coeziune prin stabilirea unei creşteri limitate la 10% faţă de nivelul total al alocărilor 2007-2013 – prin mecanismul de reverse safety net. În acelaşi timp, însă, a fost introdusă în text o formulare (ale cărei beneficiare sunt România şi Slovacia) care prevede că, la solicitarea Consiliului European, Comisia Europeană va identifica soluţii practice pentru reducerea riscului de dezangajare automată a fondurilor pe perioada de programare multianuală actuală 2007-2013, inclusiv prin amendarea Regulamentului 1083/2006. Impactul acestei prevederi pentru România constă în reducerea unui risc de dezangajare pentru România estimat la 4 miliarde euro.

Se introduce o nouă prevedere referitoare la aplicarea regulii de dezangajare n+3 pentru viitoarea perspectivă financiară (2014-2020) pentru toate statele membre.

Se menţine rata de co-finanţare de 85% pentru politica de coeziune.

Este prevăzută, ca regulă generală, o rată de pre-finanţare de 3%. Cu toate acestea, pentru  statele care au beneficiat de asistenta financiară începând cu anul 2010 (cazul României) rata de pre-finanţare este de 4%.

Se păstrează prevederile referitoare la top-up, respectiv majorarea cu 10 puncte procentuale a ratei de co-finanţare în cazul statelor care beneficiază de programe de asistenţă financiară în baza art.136 şi 143 Tratatul de Funcționare al UE.

Se introduc prevederi referitoare la alocări suplimentare pentru regiunile în care se înregistrează şomaj în rândul tinerilor. România se numără printre statele care vor beneficia de aceasta prevedere, impactul estimat de către Comisia Europeană pentru România fiind de 125 milioane euro.

Politica Agricolă Comună

România va beneficia de un nivel al alocărilor de 17,5 miliarde euro (preţuri 2011), care reprezintă o creştere cu 27% faţă de sumele aferente perioadei actuale 2007-2013 (13,8 miliarde euro) din care:

• plăţi directe: 10,393 miliarde euro  (faţă de 5,62 miliarde euro în perioada 2007-2013)
• dezvoltare rurală: 7,123 miliarde euro (8,2 miliarde euro)

Se asigură o rată de co-finanţare generală de 75%, concomitent cu introducerea unor prevederi referitoare la top-up, respectiv majorarea cu 10 puncte procentuale a ratei de co-finanţare în cazul statelor care beneficiază de programe de asistenţă financiară în baza art.136 şi 143 Tratatul de Funcționare al UE.

Referitor la ratele de pre-finanţare, se aplică aceleaşi prevederi aferente politicii de coeziune, respectiv pentru  statele care au beneficiat de asistenta financiară începând cu anul 2010 (cazul României) rata de pre-finanţare este de 4%. (în loc de 3%, regulă generală)

Se introduc şi pentru alocările aferente dezvoltării rurale prevederile referitoare la top-up, respectiv majorarea cu 10 puncte procentuale a ratei de co-finanţare în cazul statelor care beneficiază de programe de asistenţă financiară în baza art.136 şi 143 Tratatul de Funcționare al UE.

Se asigură o flexibilitate de la Pilonul II – dezvoltare rurală la Pilonul I – plăţi directe de 15% + 10% adiţional pentru statele membre care au un nivel al plăţilor directe sub media de 90 euro/ha.

Finanţarea bugetului Uniunii Europene

Contribuţia României va fi compusă din:

• resursele proprii tradiţionale (ca şi până acum); Modificarea adusă constă în faptul că procentul de 25% din sumele colectate, reţinut drept costuri de administrare de către statele membre, se reduce la 15%.
• nouă resursă TVA; Această resursă ar fi constituită din “taxa pe valoarea adăugată (TVA) care urmează să fie percepută în temeiul Directivei 2006/112/CE a Consiliului, sub forma unei cote de maximum 2% din valoarea netă a furnizărilor de bunuri şi servicii, a achiziţiilor şi importurilor intracomunitare de bunuri pentru care se aplică o cotă standard din TVA în fiecare stat membru, determinată în conformitate cu normele UE.” În propunerea de Regulament, cota de apel efectivă este de 1,0%.
• resursa din venitul naţional brut (VNB); Ca şi până acum, aceasta se obţine prin aplicarea unei rate uniforme, care urmează să fie stabilită în cadrul procedurii bugetare, ţinând seama de totalul tuturor celorlalte venituri, la suma VNB din toate statele membre.
• corecţia în favoarea Marii Britanii;
• corecţii temporare în favoarea Germaniei, Olandei, Suediei (pentru perioada 2014-2020). Acestea sunt reprezentate de reduceri ale contribuţiilor anuale la resursa VNB, astfel: Germania – 2 800 mil euro, Olanda – 1 150 mil euro, Suedia – 325 mil euro.

În cazul corecţiilor la venituri, apare o diferenţă semnificativă faţă de actualul sistem: toate statele membre vor participa la finanţarea corecţiilor, deci inclusiv Marea Britanie, Germania, Olanda şi Suedia îşi vor finanţa sumele ce urmează să le primească.

Spre deosebire de România, 11 state membre care au solicitat aplicarea unei taxe pe tranzacţiile financiare (TTF) pe teritoriul lor, prin procedura cooperării consolidate, vor vira la bugetul UE două treimi din sumele colectate cu această taxă. Contribuţia bazată pe venitul naţional brut a acestor state membre va fi diminuată proporţional cu aceste sume, astfel încât, per total venituri, efectul introducerii taxei pe tranzacţii financiare să fie neutru.