vineri

12 aprilie, 2024

13 martie, 2014

Puterea de la Kremlin are discuţii cu miliardarii rusi şi companiile de stat referitor la riscurile care există în eventualitatea impunerii unor sancţiuni de către occidentali, informează Bloomberg. Oficialii ruşi vor să ştie care sunt companiile care vor fi cele mai afectate de pierderea accesului la împrumuturi străine.

Cei trei participanţi la discuţii, citaţi de Bloomberg, susţin că mediul de business rus nu este foarte preocupat în perspectiva impunerii de sanţiuni. Preşedintele Putin a avertizat, de altfel, că UE, Ucraina şi Rusia sunt economic interdependente, iar sancţiunile ar avea efecte negative asupra tuturor părţilor.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a spus că discuţiile dintre liderul de la Kremlin şi oficisli ruşi de rang înalt a fost perspectiva economică a rusiei în acest „mediu economic internaţional dificil” şi le-a cerut acestora să se asigure că Rusia „are capacitatea de a reacţiona imadiat la riscurile interne şi externe”.


Dialogul cu mediul de afaceri, cu companiile are scopiul de a accelera ajutorul pe care statul îl poate acorda sub forma de împrumuturi garantate pentru reducerea potenţialelor efecte ale sancţiunilor. Întâlnirea ar fi fost iniţiată de oamenii de afaceri, susţine sursele citate de publicaţia internaţională.

Membrii G7 ameninţă Rusia cu sancţiuni

Liderii principalelor şapte economii mondiale au avertizat miercuri Rusia că riscă sancţiuni internaţionale dacă nu pune capăt „eforturilor” de a anexa Crimeea. Într-o declaraţie comună, emisă de la Casa Albă, Grupul celor 7 mai afirmă că nu va recunoaşte referendumul programat duminică în Crimeea. Electoratul va alege dacă peninsula rămâne în Ucraina sau se alipeşte la Rusia.

În declaraţia semnată şi de Consiliul European şi Comisia Europeană, se vorbeşte de posibile sancţiuni individuale şi colective, dacă Rusia continuă eforturile de a anexa Crimeea.

Avertismentul preşedintelui Obama

Preşedintele Barack Obama a avut miercuri o întâlnire cu premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţseniuk, în timpul căreia şi-a arătat sprijinul faţă de Ucraina în disputa sa cu Rusia. Liderul de la Casa Albă l-a avertizat pe Vladimir Putin că, dacă acesta nu îşi va retrage trupele din Crimeea, comunitatea internaţională „va fi forţată să aplice costurile”.


La rânsul său, premierul Iaţseniuk aspus, ulterior întâlnirii de la Casa Albă, că Ucraina „nu se va preda niciodată Rusiei”. „Este absolut iinacceptabil să avem soldaţi ruşi pe teritoriul ucrainean în secolul XXI, violând toate tratatele internaţionale”, a spus acesta.

Premierul ucrainean va pleda joi cauza Ucrainei în Consiliul de Securitate al ONU, la New York.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: