luni

22 aprilie, 2024

27 mai, 2020

Pe teritoriul României au fost confirmate 18.594 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, în cele două luni care au trecut de la identificarea primului bolnav Covid-19. Din acest total, 12.162 persoane au fost declarate vindecate și externate, iar 1.219 persoane au decedat.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 198 de pacienți.


Carantină, izolare și teste prelucrate

  • Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.935 de  persoane.
  • Alte 82.655 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
  • Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 397.563 de teste.
  • În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 402 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.093 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Amenzi și dosare penale

  • Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 142.400 de lei.
  • De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
  • Totodată, în data de 26 mai a.c., 61 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: