8 august, 2011

Jean-Claude Trichet, guvernatorul Băncii Centrale Europene

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, reunit, duminică într-o şedinţă de urgenţă, a decis ca BCE să intervină decisiv pe pieţele financiare, în contextul crizei datoriilor din Europa, potrivit unor surse citate de Reuters.

Boardul BCE s-a reunit duminică, într-o şedinţă extraordinară, pe fondul datoriilor suvernae din Europa şi al retrogradării ratingului SUA de către Standard&Poor’s.

Vineri, oficiali intalieni afirmaseră că BCE ar putea să-i vină în ajutor cumpărând, înecepând de luni, obligaţiuni de stat emise de Roma.

Agitaţie Berlin-Paris-Roma-Londra-Washington


De asemenea, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi premierul britanic, David Cameron au avut sâmbătă seara o discuţie telefonică de aproximativ o jumătate de oră, despre situaţia financiară europeană, conform unor surse din Palatului Elysée.

Tot duminică, Sarkozy, alături de cancelarul german, Angela Merkel, a făcut apel la ”aplicarea urgentă şi completă a măsurilor anunţate” de Italia şi Spania pentru a ieşi din criza datoriilor lor suverane.

Cei doi lideri au avansat ca termen sfârşitul lunii septembrie pentru trecerea pachetelor de măsuri prin parlamentele Spaniei şi Italiei.

Franţa şi Germania privesc”favorabil deciziile luate de Italia şi Spania” pentru redresarea conturilor lor publice, şi s-au exprimat pentru”alicarea lor rapidă şi completă”, fiind esenţiale pentru a restabili încrederea pieţelor.


Merkel şi Srakozy s-au exprimat şi pentru întărirea capacităţii de sprijin pentru ţările fragile, prin intermediul Fondului European de Stabilitate Financiară.

Vineri mai avuseseră loc convorbiri telefonice între preşedintele Franţei, premierul britanic, şeful statului american, Barack Obama, cancelarul german, Angela Merkel, premierul italian, Silvio Berlusconi, şi premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Berlinul crede că Italia e prea mare pentru a fi salvată prin Fondul european de stabilitate

Criza datoriilor suverane din Europa s-a agravat după ce Italia a intrat în colimatorul pieţelor internaţionale.

Guvernul german consideră că Italia este o ţară prea mare pentru a fi sprijinită de Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), susţin oficiali de la Berlin, citaţi duminică de publicaţia germană”Der Spiegel”.

Ministerul de Finanţe de la Berlin s-a declarat, joi, împotriva redeschiderii discuţiilor privind evaluarea capacităţii EFSF, după ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a adresat liderilor zonei euro o scridoare în care vorbea despre posibilitatea reevaluării capacităţilor Fondului de stabilitate.

”A redeschide discuţiile la numai două săptămâni după summitul zonei euro nu pare a fi soluţia potrivită pentru a calma pieţele. În prezent, se acţionează pentru ca deciziile summitului să fie aplicate urgent” – a fost poziţia exprimată, joi, de Ministerul german de Finanţe.

”Der Spiegel” susţine că Guvernul German se îndoieşte tot mai mult de posibilitatea de a salva Italia cu ajutorul EFSF, chiar dacă fndul s-a triplat.

Motivul ar fi acela că o economie ca a Italiei este prea mare pentru a fi salvată, iar nevoile sale financiare sunt pe măsură.

Prin urmare, Berlinul insistă ca Italia să iasă singură din criză, făcând economii şi aplicând reforme.

Cabinetul Merkel consideră că Fondul de stabilitate a fost creat numai pentru a veni în ajutorul ţărilor mici şi mijlocii, susţine ”Der Spiegel”.

La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, a salutat accelerarea măsurilor Italiei de reducere a deficitului bugetar.

”Este important că Italia se străduieşte să restabilească încrederea pieţelor. De aceea, salutăm anunţul de accelerare a planului de reducere a deficitului”, a spus Rehn într-un interviu acordat cotidianului Financial Times Germania, potrivit AFP.

Vineri, Italia şi-a anunţat intenţia să-şi reechilibreze bugetul în 2013, cu un an mai devreme decât era prevăzut anterior.

Faza a doua a recesiunii ameninţă UK

Marea Britanie riscă să intre din nou în recesiune, dacă băncile nu oferă mai multe credite companiilor şi populaţiei, a atras atenţia ministrul britanic al Comerţului, Vince Cable, într-un interviu acordat Sunday Times.

”Prioritatea imediată pentru a stimula creşterea şi crearea de locuri de muncă şi pentru a evita o recesiune în formă de W este de a face ca băncile să ofere din nou credite. Oamenii au văzut cum nivelul lor de viaţă s-a depreciat considerabil, dar acest lucru se va schimba numai dacă vom obţine o creştere durabilă”, a săus Cable, pentru Sunday Times, citat de AFP.

Oficialul de la Londra a susţinut că Marea Britanie este mai pregătită acum să facă faţă crizei economice decât era în 2008.

”Atunci Marea Britanie s-a aflat în centrul uraganului, dar de data asta suntem în afara furtunii”, a spus Cable, referitor la scăderea ratingului de ţară al SUA de către Standard&Poor’s.

Declaraţiile lui Cable vin în contextul în care Banca Angliei urmează să-şi revizuiască în scădere previziunile de creştere.

Recesiunea în formă de W, menţionată de oficialil britanic presupune contractarea produsului intern brut timp de două trimestre consecutiv, după o scurtă relansare care a urmat unei recesiuni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: