miercuri

24 aprilie, 2024

16 mai, 2016

bbc.siBBC avansează cu planurile de lansare pe piață a unui rival al Netflix, după ce a primit aprobarea guvernului britanic să dezvolte un nou serviciu de streaming cu plată, anunță The Telegraph.

Proiectul, care are titlul provizoriu Britflix, se află în stadiu incipient de dezvoltare. The Telegraph, care citează un studiu vizând dezvoltarea viitoare a BBC dat publicității săptămâna trecută, avansează ideea dezvoltării unor forme care să completeze în anii următori bugetul televiziunii publice britanice, ministerul Culturii sugerând în document că un mix al veniturilor obținute din vânzarea licențelor și din pay-per-view ar putea consolida financiar televiziunea.

Această propunere a fost în general interpretată în Marea Britanie drept o tentativă de a schimba modelul tradițional de finanțare a televiziunii publice- începutul sfârșitului pentru taxa de licență percepută fiecărui cămin în care există un televizor.


John Whittingdale, ministrul Culturii, dar și surse din interiorul BBC, au declarat The Telegraph că nu guvernul, ci corporația a solicitat instrumente care să diversifice veniturile.

Publicația britanică a aflat că BBC lucrează la dezvoltarea unui serviciu online, care ar urma să fie distribuit cu tehnologia  iPlayer, care să rivalizeze cu Netflix și Amazon, giganții web americani.

O sursă apropiată proiectului afirmă că noul serviciu ar urma să difuzeze producții de arhivă ale BBC, dar și producții originale, de tipul ”hiturilor” Narcos sau Making a Murderer difuzate de Netflix.

1
Timeline: Cum a ajuns Netflix gigantul de astăzi

În proiect, afirmă sursele The Telegraph, se implică și NBC Universal, compania-mamă a Carnival Films, producătorul serialului britanic de succes Downton Abbey.


După apariția subiectului pe agenda discuțiilor publice, BBC s-a grăbit să își asigure abonații că nicio producție actulă, continuări ale acestora sau noutăți anunțate public pentru lansare viitoare nu vor intra în sistemul de vizionare cu plată.

De menționat că un proiect similar al producătorilor britanici, cunoscut drept Project Kangaroo, a fost blocat în 2009 de reglementatorul de piață concurențială din cauza temerilor că ar bloca competiția în piață.

Industria britanică privește acum acea decizie drept nefericită, din cauză că a permis giganților americani să avanseze și să domine piața producțiilor tv difuzate online contra cost.

Și documentul emis de guvern consideră: ”Apreciem determinarea BBC de a dezvolta și testa anumite instrumente de suplimentare a sistemelor de subscripție publică și de a decide care modalități ar putea contribui la finanțarea sustenabilă pe termen lung”.

”Este responsabilitatea BBC de a decide cum vor pune în practică aceste planuri, iar boardul BBC trebuie să se asigure că supraveghează atent modul de lucru și succesul proiectului. Guvernul afirmă foarte clar că demersul este destinat exclusiv unor servicii suplimentare. Plătitorii de taxe tv nu vor fi solicitați să plătească nimic în plus pentru servicii de care deja beneficiază”, afirmă documentul guvernamental.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: