Judecătorii germani iau în considerare posibilitatea de a amâna verdictul asupra Fondului de salvare al UE, de 500 de miliarde de euro, după ce un parlamentar conservator a depus o plângere la Curtea Constituţională, relatează BBC.
Curtea Constituţională urma să anunţe, miercuri, dacă termenii acordului privind pachetul de împrumut pentru ţările cu probleme din zona euro încalcă în vreun fel Constituţia germană.
Dar parlamentarul Peter Gauweiler a declarat că noul plan de emitere a unor bonduri de către Banca Centrală Europeană este ilegal. Germania contribuie cu 27% la fondul de salvare al UE, aşa încât ratificarea acestui acord de către judecătorii nemţi este esenţială.
Dacă va fi aprobat, acordul referitor la Mecanismul European de Stabilitate va oferi asistenţă ţărilor aflate în dificultate financiară.
Decizii cruciale pentru zona euro
Pe lângă această decizie, Curtea Constituţională va trebui să dea un verdict asupra noului tratat fiscal, care va forţa guvernele din zona euro să adere la o disciplină bugetară strictă.
Dar parlamentarul eurosceptic din partidul Uniunea Creştin Socială din Bavaria, Peter Gauweiler, a spus că fondul de împrumut nu ar trebui să fie ratificat dacă BCE nu îşi schimbă planurile legate de a face achiziţii nelimitate de bonduri suverane.
Săptămâna trecută, BCE a anunţat că ar putea fi de acord să cumpere bonduri ale statelor membre ale eurozonei, cu condiţia ca aceste ţări să facă o solicitare formală pentru a primi împrumuturi europene şi să respecte termenii oricărui acord semnat în acest sens.
Gauweiler este parlamentarul care a depus o contestaţie şi în 2008, când a avut loc ratificarea de către Germania a Tratatului de la Lisabona. El susţine că BCE îşi depăşeşte atribuţiile cu noua schemă pe care o plănuieşte.
Judecătorii federali urmează să anunţe marţi dacă iau sau nu în considerare provocarea semnalată de parlamentar.
Verdictul CCG este aşteptat de multă vreme şi s-a aflat în centrul dezbaterilor politice şi financiare din ultimele luni.
Având în vedere că Germania contribuie cu aproape o treime din fondurile pentru ESM (plătind aproape 21,7 miliarde de euro în lichidităţi şi oferind garanţii de încă 168,3 miliarde de euro), ratificarea ESM de către Berlin este esenţială.