7 martie, 2011

Preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat, luni, pentru introducerea dreptului procurorilor de a pune sechestru pe bunurile celui pe care îl suspectează de ilegalităţi, încă din prima fază a anchetei.

Prezent la bilanţul Ministerului Public, şeful statului a solicitat, în acest sens, o analiză la Ministerul Justiţiei, Parchetu General, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii.

” Este o chestiune pe care Ministerul Justiţiei trebuie să o analizeze împreună cu Parchetul General, cu Înalta Curte, cu CSM şi poate se impune introducerea dreptului procurorului de a pune sechestru pe bunurile celui pe il suspecteaza încă din prima fază a anchetei”, a sus Băsescu.


Potrivit preşedintelui, modificarea procedurală ar conduce la recuperarea prejudiciilor, în condiţiile în care persoanele urmărite penal îşi pot transfera bunurile pe numele unor rude, pentru a scăpa de sechestru.

”Fără recuperarea pagubei, victoria instituţiilor statului nu va fi completă niciodată, iar aici trebuie să gândim dacă nu cumva în anumite dosare, prin lege, putem stabili sechestrarea bunurilor încă de la momentul începerii urmăririi penale, pentru că în cursul procesului penal am observat toţi cei care au probleme işi transferă proprietăţile pe alte nume şi nu mai pe ce pune sechestru la sfârşit”.

În 2-3 ani, să nu mai auzim de nici un ”cum îl cheamă p-ăsta… cu frate-meu… cumătru… Bercea Mondial”

Liderul de la Cotroceni a mai cerut procurorilor să eradicheze în doi-trei ani fenomenul capilor interlopi, dându-l exemplu pe Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, din Slatina, căruia fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, i-a botezat un nepot.


”În doi-trei ani, să nu mai avem niciun – cum îl cheamă pe ăsta cu frate-meu… cumatru… Bercea Mondial – să nu mai auzim de niciun cap d-ăsta care le rezolvă el pe toate, care are influenţă de nu i se întamplă nimic, deşi are zeci de dosare. Oameni care, probabil, îşi pot permite să-şi afişeze bogăţia fără ca vreo instituţie a statului să-i întrebe ceva. Când construiesti asemenea imobile şi nimeni nu se sesizează, nu poţi să nu gandeşti, oare ce se întamplă în acel judeţ? Oare de ce politia, procurorii nu reacţionează? Oare de ce nu întreabă nimeni de unde bani?”, a mai spus Traian Băsescu, la şedinţa de bilanţ a procurorilor.

Sandu Anghel a fost filmat când i-a oferit soţiei preşedintelui, Maria Băsescu, o salbă tradiţională ţigănească, cu bani de aur, cu ocazia sărbătorii romilor de la Costeşti, în septembrie 2009.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: