29 ianuarie, 2012

Guvernul va negocia cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional amânarea liberalizării prețului la gaze și la energie electrică, a declarat, duminică, președintele Traian Băsescu, după o discuție cu premierul Emil Boc, la Cotroceni.

Autoritățile române vor să amâne eliminarea prețurilor reglementate la gaze până în anul 2020, pentru consumatorii casnici, și până în 2015-2017, pentru companii.

”Am avut o discuţie şi cu premierul cu privire la misiunea de evaluare pe care o fac FMI și Comisia Europeană. Punctul de vedere la care am ajuns este că România va fi cu toate obiectivele îndeplinite, în linii mari. Singurul lucru pe care l-am stabilit împreună, și va trebui negociat pentru noua scrisoare a Guvernului către Fond, este legat de o replanificare a liberalizării preţurilor la energie electrică şi gaze, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici. Dacă ne referim la gaze, concluzia la care am ajuns în discuţiile cu premierul Boc a fost că va trebui să încercăm o reprogramare a liberalizării preţurilor la gaze pentru populaţie la nivelul anului 2020, şi pentru agenţii economici, 2015-2017”, a spus Traian Băsescu, duminică, la Palatul Cotroceni.


În actualul acord cu FMI și Comisia Europeană, liberalizarea prețului gazelor pentru consumatorii industriali este precvăzută pentru anul 2012, iar pentru pentru populație pentru 2015.

La energie electrică, Guvernul vrea să liberalizeze preţul pentru consumatorii casnici până în 31 decembrie 2015 şi pentru cei non-casnici până la 31 decembrie 2013, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Economiei.

Conform proiectului lansat în dezbatere publică pe 6 ianuarie, ”furnizarea de energie electrică în condiţiile reglementate se realizează pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a clienţilor noncasnici prevăzuţi la art.62 alin. (1) până la data de 31 decembrie 2013, respectiv a clientilor casnici pana la data de 31 decembrie 2015”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: