„BNR e un continuu profesor. Ia întrebaţi pe vreunul din ei dacă vrea să fie ministru al Finanţelor sau prim-ministru” . a declarat Traian Băsescu joi, în cadrul unui interviu acordat pentru Radio România Actualităţi.
„Viaţa de responsabil la vârf nu este uşoară. (…) Sunt foarte mulţi care preferă să dea lecţii decât să-şi asume răspunderea. Vă pot enumera vreo zece. Dar ia să vină ministru al Finanţelor. E foarte uşor să dai din gură” – a continuat şegful statului pe aceeaşi temă.
„Una e să dai lecţii şi alta e să vii în arenă. Cei care dau la televizor lecţii să-mi dea un telefon: «Vreau să fiu prim-ministru». Cred că ar fi o singură interpretare: că e setos de muncă” – a tranşat subiectul şeful statului.
Traian Băsescu se află de câteva luni în căutarea unui premier tehnocrat, optiune politică pe care a susţint-o atât in faţa PDL, cât şi în public. Instituţia către care s-a îndreptat mai întâi a fost BNR cu specialiştii săi, însă a fost refuzat, in mai multe rânduri, potrivit presei, de câţiva înalţi funcţionari şi experţi care au preferat să se ţină departe de politică.