Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, le-au cerut, marţi, statelor membre să treacă peste “interesele naţionale” şi “ideologii” pentru a ajunge la un acord privind fondurile de coeziune din cadrul viitorului cadru financiar multianual pentru perioada 2014-2020, relatează Agerpres.
Declaraţiile au fost făcute într-o conferinţă de presă desfăşurată după reuniunea grupului “Prietenii coeziunii” de la Bruxelles, alături de premierii polonez, Donald Tusk, şi portughez, Pedro Passos Coelho.
Preşedintele PE a declarat că punctul de pornire al Consiliului European din 22-23 noiembrie va fi, pentru prima dată, poziţia unui stat care a anunţat că şi-a stabilit deja cifrele pentru viitorul buget multianual.
“Aceasta nu este o negociere, este un ultimatum”, a precizat Schulz, referindu-se la poziţia Marii Britanii. El a adăugat că pe lângă Prietenii coeziunii şi Prietenii cheltuirii mai bune şi-ar dori să vadă un grup al Prietenilor celor mai bune argumente.
Potrivit lui Schulz, multe dintre poziţiile statelor vizavi de viitorul buget multianual sunt ideologice, în condiţiile în care bugetul anual al UE, de 138 de miliarde de euro, reprezintă doar o treime din cel al Germaniei.
Preşedintele PE le-a cerut statelor contributoare nete “să renunţe la poziţia lor ideologică pentru una mai pragmatică” şi a avertizat că legislativul comunitar nu va accepta orice compromis.
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a spus că nu face altceva decât să le ceară liderii statelor membre să fie coerenţi cu angajamentele luate faţă de viitorul cadru financiar multianual. “Sper că la Consiliul European şefii de guvern nu vor lua în considerare doar ceea ce, într-un sens limitat, definesc ca interes naţional şi că vor fi capabili să gândească european şi să înţeleagă cât de important este un compromis asupra bugetului multianual al Uniunii Europene”.
La rândul său, premierul polonez Donald Tusk şi-a exprimat încrederea că 2spiritul de solidaritate din UE nu se va limita la 15 state membre”, referindu-se la numărul de state care sprijină în acest moment propunerea de buget a Comisiei Europene.
Prim-ministrul portughez Pedro Passos Coelho a precizat că obiectivul Prietenilor coeziunii nu este să creeze diviziune în Consiliul European, într-un moment în care un compromis este necesar.