29 noiembrie, 2012

Comisia Europeană a anunţat planul său privind restructurarea zonei euro, incluzând aici perspectiva creării unui buget comun pentru toate statele din zona monedei unice şi a unei datorii unice în anii care vin, relatează Reuters.

Într-un document de cinci pagini, care se doreşte a fi un plan pentru o “uniune economică şi monetară adevărată şi profundă”, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, afirmă că celor 17 state membre ale zonei euro trebuie să li se permită să se integreze mai repede şi mai mult decât restul celorlalte ţări membre UE.

În acest sens, el depăşeşte tabu-ul referitor la Europa cu două viteze şi susţine că dacă nu se va permite ca acest lucru să se întâmple, nu va fi posibil să se creeze o zonă euro mai stabilă şi mai puternică. El a mai precizat şi că o supraveghere mai atentă a economiilor este necesară.


“Într-o uniune monetară şi economică reală, toate politicile importante economice şi fiscale ale statelor membre vor fi un subiect pentru o coordonare mai profundă, pentru supraveghere şi susţinere la nivel european”, le-a spus Barroso jurnaliştilor, adăugând: “Zona euro trebuie să aibă capacitatea de a se integra mai repede şi mai bine în UE, în întregul ei”.

Barroso a împărţit propunerile sa în trei perioade de timp: acelea care pot fi realizate în următoarele 18 luni; cele care pot fi implementate între 18 luni şi 5 ani şi cele la care se va ajunge doar după 2018, în ultima fază a uniunii monetare.

Multe dintre ideile pe termen scurt au fost discutate în ultimele luni şi sunt deja puse în practică după ce au fost prezentate de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, în octombrie, şi susţinute de liderii UE.

Raportul lui Van Rompuy intitulat “Către o uniune monetară şi economică adevărată” cuprinde contribuţii ale lui Barroso, ale preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi ale preşedintelui miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean Claude Juncker.


Raportul ridică problema nevoii de creare a unei uniuni economice, cu o integrare mai profundă a pieţei unice şi o uniune politică, cu mai multă democraţie, dacă UE vrea să formeze un bloc mai stabil economic şi o monedă puternică.

În viziunea sa pe termen lung, Barroso are propuneri mai radicale, reenunţând idei care au fost propuse în timpul crizei datoriilor, din 2011, şi la începutul lui 2012, dar cărora li s-a opus ferm Germania, fiind, ulterior, respinse. Aceste idei includ emiterea unui obligaţiuni ale ţărilor din zona euro, un proces care ar implica efectiv ca cele 17 ţări să subscrie la obligaţiunilor celorlalte. “Un cadru de guvernare mai integrat economic şi fiscal ar permite crearea unei datorii publice, care ar întări funcţionarea pieţelor şi comportamentul politicii monetare”, a spus Barroso.

Deşi susţine căpropunerea sa nu este una concurentă cu a lui Van Rompuy, cele două variante trebuie discutate şi armonizate în următoarele două săptămâni, pentru că preşedintele Consiliului European trebuie să prezinte progresele făcute pentru o uniune fiscală şi bancară şefilor de stat şi de guvern, la un summit din 13-14 decembrie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: