joi

25 aprilie, 2024

8 februarie, 2021

Băncile din România au acordat credite noi populaţiei şi companiilor de 84 miliarde lei în 2020, puțin peste nivelul celor 83,24 miliarde de lei acordate în 2019, potrivit datelor anunțate, luni, de Asociația Română a Băncilor (ARB).

ARB spune că băncile „au absorbit problemele de lichiditate întâmpinate de clienţii ale căror venituri au fost afectate de efectele negative ale pandemiei”.

Pe de altă parte, „incidența pandemiei a fost contrabalansată de implementarea unui mix relaxat (fără precedent) de politici economice”, care a condus la creșterea soldului creditului neguvernamental pentru a șaptea lună consecutiv în decembrie, cu un ritm lunar de 0,5% până la nivelul record de 282,4 miliarde lei, potrivit unui raport al Băncii Transilvania (BT).


Creditul acordat populației a crescut cu 4,8% an/an în decembrie, până la un sold de 149,9 miliarde de lei, evoluție susținută de nivelul redus al costurilor reale de finanțare, de continuarea programului Prima Casă/Noua Casă și de majorarea veniturilor, potrivit raportului BT.

Avansul creditului pentru locuințe cu 9,9% an / an până la 89,2 miliarde de lei a contrabalansat declinul creditului de consum cu 2,2% până la 58,8 miliarde RON (minimul din mai 2019).

Raportul credite-depozite la minimul istoric

Băncile dau tot mai puține credite în raport cu depozitele pe care le atrag. Raportul credite-depozite s-a redus de la 68,5% în noiembrie până la 67,1% în decembrie, un minim istoric, potrivit calculelor lui Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania (BT).

„În dinamică an/an raportul credite-depozite s-a redus cu 5,7 puncte procentuale în decembrie: componentele în lei și valută s-au ajustat cu 3,3 puncte procentuale, respectiv cu 9,9 puncte procentuale”, spune economistul citat, în raportul BT.


În decembrie băncile au redus dobânzile la depozitele în lei  și au scumpit creditele, dar în intervalul ianuarie-decembrie 2020 marjele nete de dobândă au scăzut an/an  la creditele-depozitele denominate în lei, cu 48 puncte bază pentru cele în sold, respectiv cu 21 puncte bază pentru cele noi.

Alte date ARB:

  • Creditarea pe segmentul companiilor a avut o pondere de 57,7% în totalul creditelor noi acordate la nivelul anului 2020.
  • Credite noi pentru populație de 35,45 miliarde lei, cu pondere de 42,3% în total
  • Populaţia a accesat aproape numai credite în lei, în proporţie de 98,4%.
  • Companiile au contractat credite în valoare de 48,45 miliarde lei, în lei în proporţie de 70% din totalul creditelor..
  • Din totalul de 84 miliarde lei credite noi în 2020: 81,66% au fost împrumuturile în lei, 15% au fost în euro şi restul în dolari.
  • 95,5% din valoarea creditelor în euro a  fost contractată de persoanele juridice.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: