duminică

21 aprilie, 2024

30 iunie, 2020

Anul acesta, la Bacalaureat s-au înscris 155.639 de absolvenți de liceu, au participat la examen 147.790, dintre care au promovat 92.930.

Rata de promovare, pe metodologia Ministerului Educației, este de 62,9%, întrucât promovații se raportează la numărul celor prezenți în sălile de examen. Cel mai mic procent din ultimii șase ani.

Dacă raportarea se face la totalul absolvenților înscriși, promovabilitatea este de 59,69%.


Un procent de 26,5% din cei promovați au obținut note peste 9,00.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Dintre cei 92.930 de promovați, 86.140 de candidați sunt din promoția curentă, iar 6.790  de candidați sunt din promoțiile anterioare.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%).


În Capitală, rata de promovare a fost de 67,5%.

Județele în care au promovat mai puțin de jumătate dintre absolvenții prezenți: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Pe medii de rezidență, se observă un nou record al diferenței în puncte procentuale între rata de promovare din urban și cea din rural – 17,71 puncte procentuale, față de 9,23 în 2010 și cu puțin peste antecedentul record, de 17,64 puncte, în 2016.

Distanța dintre educația din urban și cea din rural este o inechitate constatată în toate analizele internaționale.

Starea educației din comune este una dintre principalele probleme ale sistemului de învățământ din România și ea continuă să se agraveze, urmând să aibă efecte semnificative asupra pieței muncii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: