vineri

19 aprilie, 2024

19 noiembrie, 2019

Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat marţi că instituţia pe care o conduce va efectua o anchetă în cazul de la Timişoara, unde trei persoane au murit, iar alte 28 sunt internate, în urma deratizării unui bloc de locuinţe.

Întrebată într-o conferinţă de presă dacă s-a autosesizat referitor la cazul de la Timişoara, Renate Weber, citată de Agerpres, a răspuns: „Da, în cazul de la Timişoara evident colegii mei care sunt de la Biroul Teritorial Timişoara imediat ne-au transmis o notă să ne sesizăm din oficiu şi o să aibă loc o anchetă să vedem şi noi cum a fost posibil şi care este reacţia autorităţilor, pentru că, insist, noi suntem un mediator, deci rolul nostru e să vedem dacă autorităţile centrale, locale reacţionează aşa cum trebuie ori de câte ori se întâmplă ceva”.

Poliţia Timiş a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul deratizării dintr-un bloc din Timişoara, în urma căreia doi copii şi o femeie au murit, iar alte 28 de persoane sunt internate în spitale.


Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, marţi, că patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei este cercetat şi pentru trafic de produse sau substanţe toxice după ce procurorii au stabilit că acesta a folosit un insecticid care are în compoziţie fosfură de aluminiu.

Călin Stăiculescu, avocatul patronului firmei de deratizare din Timișoara a confirmat, marți, la Digi24, că pastilele folosite în apartamentele blocului de pe Strada Mioriței nr. 8 au fost cumpărate de la o cunoștință a patronului, fără bon fiscal.

“Nu cunoștea periculozitatea acestor substanțe, proprietățile lor, nu avea de unde să cunoască. Știa doar că sunt niște substanțe mai tari decât ceea ce folosise”, a explicat avocatul.

Aceeași substanță a mai fost folosită și la un hotel, dar și la o grădiniță din oraș.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: