duminică

28 aprilie, 2024

lematin.ch

3 octombrie, 2021

UPDATE:
Printre victime se află miliardarul român Dan Petrescu – fost partener de afaceri al lui Ion Țiriac. Dan Petrescu și-a construit averea din afaceri imobiliare, ajungând la afaceri care numără miliarde de euro.
Alături de Dan Petrescu (care avea cetățenie germană) au murit soția sa (cetățean francez) și fiul său de 30 de ani.

***

Informația inițială

Un avion de mici dimensiuni înmatriculat în România s-a prăbușit, duminică, pe o clădire goală din San Donato Milanese (la marginea Milanului), în nordul Italiei. Toți cei opt oameni de la bord au murit, potrivit Reuters, DIGI24 și Mediafax.


Autoritățile italiene au transmis reprezentanților oficiului consular român că, din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă că printre persoanele decedate se află doi cetățeni români, cu dublă cetățenie, alături de un cetățean francez născut în România.

Avionul decolase de pe aeroportul Linate din Milano, duminică, la ora 13:03, către insula Sardinia, dar la scurt timp, 13:12, s-a prăbușit. Plecase din România pe 30 septembrie.

Unul dintre motoare era în flăcări înainte ca avionul să se prăbușească, potrivit unui martor.

Oamenii din zonă au auzit o explozie atunci când avionul s-a prăbușit în clădirea de două etaje, care era goală la acel moment, fiind în curs de renovare.


Flăcări și fum s-au degajat din clădire iar câteva vehicule parcate de-a lungul străzii au luat foc, spun martorii citați de Reuters, însă nu au fost raportate alte victime.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: