31 octombrie, 2017

Seria de evenimente regionale Asociaţi în afaceri. Experţii alături de dumneavostră organizată de The Associates începută la Craiova și continuată la Oradea, Galati, Zalău și Piatra Neamț, s-a încheiat la București cu două sesiuni de dezbateri.

În prima sesiune au fost aduse în discuție teme legate de posibilități de finanțare a activităților economice ale IMM-urilor, iar a doua sesiune a cuprins discuții pe teme de consultanță fiscală, financiară și juridică pentru probleme specifice IMM-urilor.

Au fost prezentate studii de caz aplicate pe diverse domenii de activitate, discuțiile s-au purtat într-un mediu informal, încuranjându-se astfel schimburile de idei și de experiențe. Participanții la conferință sunt factori de decizie – top și middle management – din companii mici și mijlocii din București.


În cadrul conferinței și-au exprimat punctele de vedere specialiști în soluții de finanțare de la Raiffeisen Bank și  Raiffeisen Leasing. Astfel, Ghiorghiţa Baciu, Director Grup RetailRaiffeisen Bank, a vorbit despre alegerea finanțării potrivite fiecărei companii în funcție de caracteristicile, particularitățile și nevoile acesteia. Au fost prezentate programele de finanțare cu garantii europene EIF COSME și EIF SME Initiative. Laura Stoicescu, Director Regional, Raiffeisen Leasing, a prezentat studii de caz, aplicații ale leasingului ca soluție de finanțare în funcție de tipul afacerii.

Sesiunea de consultanță a debutat cu prezentarea modului de realizare a unui plan de afaceri care să folosească obținerii finanțării dorite.

Marius Vasilescu, director consultanță financiară, coordonator al echipei de evaluare și modelare Deloitte România a spus: “Planul de afaceri este o unealtă cheie pentru fiecare companie. Cu ajutorul acestuia putem obține mai ușor finanțare, putem atrage noi investitori și putem avea o vedere mai amplă asupra afacerii noastre. Un plan de afaceri bine întocmit poate fi asul din mânecă, elementul care face diferența între reușită și eșec. Însă numai cine-i cunoaște importanța va ști cum să-l transforme în reușită”.

Alexandru Puiu, Manager Audit, Deloitte Romania, a deschis a doua sesiune cu o analiza comparativa despre diagnosticarea afacerii versus audit financiar: “Dacă auditul financiar certifică anumite efecte financiare, diagnoza reprezintă o analiza de tip cauză- efect. În majoritatea cazurilor, eforturile și resursele conducerii companiei se canalizează din ce în ce mai mult pe limitarea impactului efectelor negative, de îndată ce ele încep să apară. Însă deseori 20% din cauze generează 80% din efecte, astfel concentrarea eforturilor către identificarea și rezolvarea cauzelor are un efect de levier semnificativ”.


Silviu Sandache, director servicii fiscale Deloitte Româniaa adus în atenția participantilor principalele provocări fiscale actuale pentru antreprenorii din România si impactul lor asupra activității companiilor: “Dincolo de momentele turbulente cu care antreprenorii din România se confruntă din punct de vedere fiscal, există o serie de facilități fiscale pe care aceștia le pot accesa și care le pot îmbunătăți poziția financiară și reduce povara fiscală. Aceste facilități au fost implementate pentru a stimula investițiile în echipamente noi și pentru a susține activitățile de cercetare – dezvoltare. Deloitte, prin divizia sa Deloitte Private se concentrează în mod constant pe asistența antreprenorilor ce doresc implementarea acestor facilități”.

Georgiana Singurel, partener Reff&Asociații, societatea de avocați reprezentând Deloitte Legal în România, a vorbit despre implicatiile juridice ale finantarii afacerii de catre asociat: “Pentru cei interesati, rămâne întotdeauna valabilă opțiunea finanțării afacerii, direct de către asociați, prin incheierea de contracte de împrumut cu societatea deținută. Totuși, asociații și administratorii societății trebuie să fie atenți atunci când recurg la această formă de finanțare, fiind recomandabil să fundamenteze oportunitatea și beneficiile pe care operațiunea respectivă le produce asupra societății împrumutate și, de asemenea, să cântărească cu atenție maniera în care, la un moment dat, împrumutul acordat va fi rambursat. În caz contrar, atât asociații, cât și administratorii vor fi expuși răspunderii patrimoniale și chiar penale, pentru prejudicierea intereselor societății sau a creditorilor acesteia.”

Moderatorii evenimentului au fost  Bogdan Vlad, Senior Manager Audit, Deloitte Romania și jurnalistul economic Constantin Rudnitchi

Partenerul principal al evenimentului a fost Raiffeisen Bank, alături de Raiffeisen Leasing, Deloitte Romania și Reff&Asociații, societatea de avocați reprezentând Deloitte Legal în România.  Evenimentul a fost organizat cu susținerea BNI și Aerotravel.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: