Anul 2013: de unde va porni noul guvern pe plan economic - CursDeGuvernare.ro
luni

29 noiembrie, 2021

Anul 2013: de unde va porni noul guvern pe plan economic

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

19 decembrie, 2012

Potrivit prognozei oficiale, anul 2013 ar urma să consemneze cea mai ridicată valoare medie din următorii patru ani, și anume 4,50 lei/euro. Cu toate acestea, leul se va aprecia cu 3,7% în termeni reali față de moneda unică europeană ( ajustat cu diferența de inflație între România și zona euro), adică puterea sa de cumpărare se va majora cu 3,7% comparativ cu cea a euro.

(Click pe tabel pentru mărire)

Datoria guvernamentală nu ridică mari probleme

Ministerul Finanțelor va trebui să ramburseze în 2013, la fel ca și în 2014, circa 1 miliard de euro (0,7% din PIB) în contul datoriei asumate, cu caracter excepțional, către Fondul Monetar Internațional pentru a acoperi necesitățile bugetare la finele lui 2009. Alte 1,8 miliarde euro reprezintă totalul obligațiunioor denominate în euro și emise pe piața locală dar aici se vor contabiliza numai costurile de rostogolire a datoriilor ( sumele pentru plata dobânzilor și costurile unor împrumuturi noi echivalente ca valoare).

Per total, serviciul datoriei publice este estimat să crească în 2013 la circa 74 miliarde lei sau 11,5% din PIB, ceea ce conduce la necesitatea de a contracta noi împrumuturi, preferabil în condiții mai avantajoase decât au avut cele care vin la scadență. Banca Națională va rambursa din rezerva internațională majorată prin acordul din 2009 aproape 4 miliarde euro către FMI. Diminuarea acestei rezerve se va plasa la doar 12,5% din totalul de 31,2 miliarde euro din prezent, ceea ce nu ridică probleme deosebite.

PIB – undeva spre 650 miliarde lei


Produsul intern brut va crește în termeni nominali la 648,7 miliarde lei, respectiv 144 miliarde euro dacă prognoza de curs se va adeveri. În termeni reali ( ajustat cu deflatorul de 4,5, aceeași valoare ca și în 2012), rezultatul economiei se va îmbunătăți cu două procente. Evoluția valoarii adăugate brute (VAB) pe ramuri principale de activitate este prezentată în tabelul următor.

(Click pe tabel pentru mărire)

Date fiind ponderile în formarea PIB, se remarcă faptul că prognoza de creștere pe 2013 pleacă de la premiza unei distribuții echilibrate a motoarelor de creștere, cu serviciile ceva mai în față, cu industria și construcțiile în plan secund și cu o influență favorabilă pe rezultatul de ansablu ceva mai redusă pentru agricultură.

Deficitul extern va crește ușor

Pe segmentul schimburilor externe, exporturile vor bate pasul pe loc în 2013, în timp ce importurile vor crește ușor. Rezultatul va fi o înrăutățire a soldului balanței comerciale, de la mai puțin de cinci miliarde euro în 2012 la peste șase miliarde euro în 2013. Ponderea în PIB a deficitului de cont curent ( în care soldul balanței comerciale are influența cea mai mare) va crește de la 3,6% la 4,2%, revenind aproape de cea din 2011.

Explicația o constituie cererea externă trenantă de pe piețele țărilor partenere membre UE și reluarea unei creșteri modice a cererii interne, cu reducerea graduală a deficitului față de potențialul de creștere. Important este ca deficitul să se ducă în proporție mai mare către retehnologizare și producție, pentru a se a se adeveri prognoza de diminuare treptată a deficitului de cont curent spre 4% în 2016.

Inflația medie anuală va atinge un maxim conjunctural


Prognoza oficială vizează un nivel al inflației de 5,1% pentru finalul anului 2012 ( probabil că se va îndeplini undeva sub 5%) și o temperare a inflației anul viitor. Reintrarea în coridorul de dezinflație urmărit de BNR se va face în a doua parte a lui 2013. Media anuală a creșterii prețurilor va atinge un maxim local în 2013 ( 4,9%) , pentru a reveni pe traiectoria întreruptă în 2012 de-abia în 2014.

(Click pe tabel pentru mărire)

În schimb, în termeni de final de an (decembrie la decembrie anterior), valoarea de final de an va fi în partea superioară a țintei ( 3,5% față de un reper de 2,5% plus/minus un punct procentual), pentru ca tendința să se consolideze în 2015 și 2016. Totuși, va trebui să fim atenți la posibilele excese în politicile salariale și în creșterea valorii punctului de pensie.

Creșterile salariale vor fi prudente

După ce în 2012 se va consemna prima creștere a venitului mediu salarial net de după 2008, în 2013 se va reface diminuarea salariilor bugetarilor (convenită prin ultima tranșă de 7,4% pentru decembrie 2012). Foarte probabil, nu se vor mai da creșteri salariale în sectorul public iar cele din sectorul privat vor fi modice, dată fiind evoluția deocamdată destul de slabă a productivității muncii.

(Click pe tabel pentru mărire)
Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Refacerea pierderii de șapte procente a puterii de cumpărare a angajaților din perioada 2009 – 2011 va fi recuperată de-abia în 2016. Cu toate acestea, exprimat în moneda unică europeană, câștigul salarial ar urma să se majoreze cu peste 20% în următorii patru ani, urmare a translării în cursul de schimb a unei părți importante din câștigul de productivitate previzonat.

Rămâne un important semn de întrebare în privința creșterii valorii punctului de pensie, prevăzută de lege dar greu de acoperit în condițiile evoluției amintite a salariilor. Delegația FMI va trebui să aprobe la mijlocul lunii ianuarie coordonatele pe care se va înscrie bugetul pe 2013 și de-abia atunci se va stabili care sunt posibilitățile reale de acordare a unor eventuale majorări pe partea bugetelor sociale.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr