Compania farmaceutică Antibiotice Iași (ATB) reușește să-și consolideze prezența pe piețele externe câștigând o licitaţie organizată pentru spitalele din Regatul Unit al Marii Britanii.
Contractul vizează livrarea a 5 medicamente antiinfecţioase injectabile, folosite inclusiv în tratamentul suprainfecţiilor bacteriene asociate Covid-19, spune un comunicat al companiei, emis miercuri.
Vânzările în valoare de 11 milioane de euro se vor derula pe doi ani, iar primele livrări vor fi onorate începând cu luna ianuarie 2022, fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor injectabile betalactamice pentru toate spitalele din România.
Antibiotice câștigat și licitația Comisiei Europene din 2020, prin care se asigură țărilor membre stocurile necesare cu antibiotice betalactamice în pandemie.
Antibiotice Iași (ATB) exportă medicamente antiinfecțioase în Statele Unite ale Americii, unde asigură o bună parte din consumul din această piață, Europa de Vest, Asia de Sud-Est.
Exporturi pe marile piețe de medicamente
Antibiotice exportă produsele sale pe toate continentele în peste 70 de tari ale lumii. Valoarea exportului de produse finite și nistatină este de peste 95 milioane lei, dintr-o cifră de afaceri de aproape 248 de milioane de lei în primele 9 luni din 2021.
Profitul brut la 9 luni a fost de aproape 19 milioane de lei.
Antibiotice Iași (ATB) are o valoare de piață de aproape 383 milioane de lei potrivit capitalizării realizate prin cotațiile de la Bursa de Valori București (BVB).
„Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice – un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani poate face cunoscută această realizare(contractul în Marea Britanie, n.r.). Este o dovadă în plus că şi în ţara noastră se poate face performanţă, că România are viitor! Contractul recent încheiat are o valoare de 11 milioane de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât şi reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari pieţe reglementate din Europa de Vest”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași (ATB) .