joi

25 aprilie, 2024

10 mai, 2018

„Europa trebuie să își ia destinul în propriile mâini”, a declarat Angela Mergel joi, în timpul discursului susținut cu ocazia decernării premiului Charlemagne.

„Aceasta este sarcina viitorului. Europa nu se mai poate baza pe ajutorul SUA pentru a se proteja”, a adăugat cancelarul german.

Declarația este făcută în contextul anunțării retragerii SUA din Acordul nuclear iranian, ultimul act dintr-o serie de acțiuni ale președintelui Donald Trump care a par a marca începutul izolaționismului american.


Vine, de asemenea, după ce președintele francez, Emmanuel Macron, afirma miercuri că Europa trebuie să peia de acum „misiunea de a garanta ordinea multilaterală” mondială slăbită.

„Ne aflăm într-un moment istoric pentru Europa care are misiunea de a garanta această ordine multilaterală pe care am creat-o la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care este astăzi uneori bulversată”, a declarat şeful statului francez într-un interviu acordat televiziunii naţionale din Germania.

Noile schimbări de pe scena internațională se reflectă, de altfel, și în alte decizii ale statelor UE. Miercuri, cancelarul Merkel s-a referit la fondurile alocate apărării și a spus clar că acestea sunt insudificente.

Preşedintele american, Donald Trump, a decis marți să retragă Statele Unite din acordul semnat în 2015 între Iran şi Grupul 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania), cu scopul de a controla ambiţiile nucleare ale Teheranului.


Uniunea Europeană a anunţat imediat menţinerea angajamentelor asumate în Acordul nuclear cu Iranul.

“Uniunea Europeană va continua implementarea totală şi efectivă a Acordului nuclear”, a declarat Federica Mogherini, comisarul pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

De asemenea, premierul Marii Britanii, Theresa May, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, și-au exprimat, într-o declarație comună, intenţia “menţinerii angajamentelor” asumate prin Acordul nuclear.

Articole recomandate:

Etichete: , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: