2 aprilie, 2023

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat 22.000 de persoane care au trimis colete cu plata ramburs în valoare de 1,8 miliarde de lei fără să declare aceste venituri, în primele trei luni de la implementarea legii prin care companiile de curierat sunt obligate să raporteze, lunar, date despre aceste colete.

Circa 17 milioane de colete, în valoare totală de 5 miliarde de lei, au fost trimise cu plata ramburs în primele trei luni, arată primele date raportate de companiile de curierat, potrivit cifrelor prezentate de Teodor Alexandru Georgescu, directorul general al direcţiei Antifraudă din ANAF, în cadrul conferinței Courier & Postal Services Forum 2023.

„Am identificat, doar din datele trimise de către o companie de curierat, 22.000 de persoane fizice care au trimis colete cu plată ramburs, în valoare totală de 1,8 miliarde lei, şi nu şi-au declarat veniturile”, a spus Teodor Alexandru Georgescu, potrivit Agerpres.

O singură persoană a încasat 44 de milioane de lei din vânzarea de produse cosmetice


ANAF a primit date doar de la 23 de companii din piaţa de curierat, unde activează peste 2.000 de companii. Astfel, numărul real de colete trimise cu plată ramburs este mult mai mare.

Legea privind raportatea coletelor cu plata ramburs de către companiile de curierat la ANAF are ca scop reducerea evaziunii fiscale.

„Nu vom lua în considerare persoane care au vândut pe OLX bicicleta copilului. Ne îndreptăm către persoanele care fac activitate comercială”, spune Georgescu.

El precizează că o singură persoană fizică a încasat 44 de milioane de lei, în primele luni de raportare, din vânzarea de produse cosmetice.​​

ANAF anunță controale la persoanele care au realizat venituri de peste jumătate de milion de lei


ANAF se pregătește de controale la persoane fizice care fac activitate comercială online și au avut încasări ramburs, a mai anunțat Georgescu.

Potrivit acestuia, pentru persoanele cu venituri de peste 500.000 lei, în primă fază, va fi inițiată verificarea documentară, adică un control care se face de la sediul ANAF, urmând ca la finalul controlului să se emită decizie de impunere.

„Celelalte persoane cu sume sub 500.000 lei vor primi acasă o notificare din partea ANAF de conformare. Dacă nu se vor conforma vor urma controale”, a precizat el.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. E nesemn8ficativ.
    Samsarii auto fac mai mulți bani pe luna decat ce a descoperit ANAF la coleyele cu plata la ramburs.
    O campanie de 3 luni ar opri cresterea cimitirului auto al UE numit Romania.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. E nesemn8ficativ.
    Samsarii auto fac mai mulți bani pe luna decat ce a descoperit ANAF la coleyele cu plata la ramburs.
    O campanie de 3 luni ar opri cresterea cimitirului auto al UE numit Romania.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: