27 august, 2018

Ambasadorul României în SUA, George Maior (foto), va fi chemat pentru explicaţii la MAE, după ce a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, actual avocat al preşedintelui Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

Ministerul Afacerilor Externe arată că poziţia lui George Maior nu a fost aprobată de la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, şi nu reprezintă poziţia MAE.

”Îi asigurăm pe partenerii noştri internaţionali că în România există voinţa politică necesară din partea Guvernului României şi a Coaliţiei de Guvernământ de a garanta funcţionarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democraţii şi combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupţiei. Domnul Ambasador George Maior a avut o poziţie care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, şi nu reprezintă poziţia MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul naţional aşa cum decurge el din consensul la nivel instituţional şi să se abţină de la declaraţii publice de natură să afecteze negativ relaţiile bilaterale cu alte state. Reamintim că liniile de acţiune ale amabasadorilor sunt agreate la nivelul instituţiilor din România şi orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicaţii în Centrala MAE”, arată un comunicat de presă emis luni de MAE.


George Maior, actual ambasador al României în SUA şi fost director SRI, a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă președintelui Iohannis de Rudolph Giuliani că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

„Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar”a declarat, luni, George Maior, ambasadorul României în SUA.

George Maior este nominalizat de Rudolph Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

„În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI”, se arată în scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Dupa raspunsul al Ambasadei SUA prin care se (re)aminteste uitucilor ca in privinta infractionalitatii si coruptiei din Romaniei, respectiv a luptei impotriva lor, exista o declaratie oficiala si comuna a Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii , ministrul de Externe al Romaniei ar trebui sa fie chemat sa dea explicatii in fata presedintelui Romaniei pentru ca da credit opiniei unei persoane particulare si nu statului din care acesta face parte !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Dupa raspunsul al Ambasadei SUA prin care se (re)aminteste uitucilor ca in privinta infractionalitatii si coruptiei din Romaniei, respectiv a luptei impotriva lor, exista o declaratie oficiala si comuna a Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii , ministrul de Externe al Romaniei ar trebui sa fie chemat sa dea explicatii in fata presedintelui Romaniei pentru ca da credit opiniei unei persoane particulare si nu statului din care acesta face parte !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: