20 aprilie, 2018

Ministerul Afacerilor Externe transmite, într-un comunicat de presă remis vineri, că eventuala mutare a ambasadei României din Israel s-ar putea face numai după consultarea tuturor instituțiilor și actorilor care au atribuții în materie de politică externă, potrivit Constituției.

Poziția MAE apare după ce Liviu Dragnea a anunțat că Guvernul a decis mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim și după o reacție a Administrației Prezidențiale, care a transmis că o astfel de decizie ar încălca normele de drept internațional.

Ministerul Afacerilor Externe precizează în comunicat că nu e vorba de o decizie, ci doar ”a fost lansat un proces de analiză și evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim”.


”Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituțională, cu includerea și consultarea tuturor instituțiilor și actorilor relevanți, conform Constituției și legilor în vigoare. Menționăm, totodată, că, prin inițierea acestui demers, se urmărește identificarea celui mai potrivit mod de poziționare/acțiune a României, ținând cont de ultimele evoluții în acest dosar, precum și de un proces de consultare și coordonare, consistent și aplicat, cu partenerii și aliații strategici ai României”, se arată în comunicat.

MAE subliniază că obiectivele acestui proces complex sunt subsumate intereselor României.

”În mod tradițional, România a avut o poziție echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian, fapt confirmat inclusiv de recunoașterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian. Reamintim că poziția echilibrată este susținută inclusiv de preocuparea constantă a țării noastre în ceea ce privește comunitatea originară din România aflată atât în Statul Israel, cât și în Palestina”, mai transmite MAE.

Liviu Iolu se întreabă: Dacă documentul era confidențial, de unde știa Liviu Dragnea?

Fost purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș, Liviu Iolu a comentat situația, pe Facebook.


Întrebat despre memorandumul prin care România decide să mute ambasada din Israel la Ierusalim, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că „nu a văzut” un asemenea document.

Știu procedurile, de obicei acest tip de document se discută în ședința de guvern la „confidențiale”. Asta înseamnă că are un caracter secret deocamdată.

Însă dacă memorandumul are regim „confidențial” cum de domnul Dragnea îl știa? Și cum de a vorbit despre el? Cineva încalcă orice regulă și, mai devreme sau mai târziu va trebui să plătească. a scris Liviu Iolu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: