6 octombrie, 2019

Ajuns la putere graţie unei alianţe cu extrema dreaptă, socialistul Antonio Costa, premier aflat la final de mandat, este favorit în alegerile legislative care au loc duminică în Portugalia, potrivit AFP.

Realegerea fostului primar al Lisabonei ar confirma că ţara rămâne una dintre puţinele din Europa unde socialiştii se bucură de susţinere iar extrema dreaptă nu are succes.

Potrivit ultimelor sondaje publicate vineri, Antonio Costa, 58 de ani, este creditat cu 36 până la 39% din intenţiile de vor faţă de 25 până la 30% pentru principalul său adversar, partidul social-democrat (PSD, centru dreapta) al fostului primar al oraşului Porto (nord), Rui Rio.


Dacă acest rezultat va fi confirmat, un astfel de rezultat va întări în mod semnificativ poziţiile socialiştilor în cadrul noului Parlament de 230 de locuri, însă fără a le oferi majoritatea. Ceea ce l-ar obliga pe Costa să încerce formarea de alianţe cu formaţiuni de stânga precum Blocul de Stânga (stânga radicală), Partidul Comunist sau micul Partid Animalist PAN.

Secţiile de vot au fost deschise duminică, la ora 7.00. Primele estimări la ieşirea de la urne sunt aşteptate la ora 19.00.

După ani de tăieri bugetare severe care au venit după salvarea financiară a ţării de către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în 2011, Portugalia este într-o perioadă mult mai bună.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: