joi

28 martie, 2024

27 iulie, 2012

„Am cerut declararea stării de urgenţă din cauza secetei, iar domnul ministru ne-a trimis la dicţionar. Ne-am uitat în dicţionar şi am văzut că se declară starea de urgenţă şi din cauza calamităţilor naturale, printre care şi seceta. Astfel, statul ar trebui să sisteze urgent exporturile, să gestioneze corect stocurile existente de cereale, prin însilozarea lor în condiţii de siguranţă, şi să pună în funcţiune toate instalaţiile de irigaţii”, a declarat pentru MEDIAFAX Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Baciu spune că la această oră se poate aprecia că până la 80% din recolta de porumb este compromisă.

Floarea soarelui riscă să piardă 50% din producţie, iar la grâu, spune oficialul patronatului, s-a obţinut jumătate din cultura de anul trecut, iar preţurile s-au dublat în ultima lună – spune președintele LAPAR.


Daniel Botănoiu, seretar de stat în MADR, spune însă că statul a luat câteva măsuri impotriva secetei, dar că nu este cazul decretării unei stări de urgenţă.

În ultimele zile, pe lângă LAPAR, ăi asociații de producărori agricoli sau patronate din județele Vrancea, Brăila s-au adresat ministerului Agriculturii, pentru a găsi soluții la slaba recoltă provocată de secetă.

Pe de altă parte, ministrul Adriculturii, Daniel Constantin, spune că seceta a produs o scădere a producției, dar că situația nu e atât de dramatică.

”Producţia totală de grâu se aşează la 4,751 milioane tone, în 2012. În 2011, producţia totală a fost de 5,792 milioane tone. Producţia de anul acesta este mai mică, dar nu este o situaţie care să alarmeze, că nu am avea să ne asigurăm necesarul de hrană. Am vorbit cu comercianţii pe pieţele externe şi în 2012 exporturile sunt la o capacitate mai mică decât în 2011, astfel că necesarul pe piaţa românească nu va fi afectat”, a declarat ministrul Daniel Constantin pentru Agerpres.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: