marți

16 aprilie, 2024

Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

27 mai, 2021

În numai un an, mărfurile fabricate în China s-au scumpit chiar și cu 30%, atât pe fondul cererii din pandemie, cât și în contextul în care China s-a poziționat din punct de vedere al prețurilor pe piața mondială.
Iar lucrurile nu se opresc aici: termenele de livrare către Europa – în speță către România – s-au triplat și au adus cu ele o noutate. Anume, producătorul și furnizorul chinez nu mai scrie prețul la care se va livra: importatorul și distribuitorul va afla aceste prețuii doar înainte de livrare.

Și încă nici asta nu e de ajuns: dacă anul trecut, la shiping, un container adus din China costa circa 2000 de dolari, acum – după incidentul cu blocarea navei din Canalul Suez un container ajunge la 12.000 de dolari – și asta ”numai dacă prinzi bilet pe un vapor”.

Asta explică, cu mare îngrijorare, Andrei Militaru e CEO al Network One Distribution – NOD – liderul cu o cotă de 30% din piața românească de distributie a mărfurilor fabricate în China, îndeosebi pe zona de IT: laptopuri și notebook-uri de mai multe branduri, dar și tehnologie mai avansată, servere, storage, networking și infrastructuri mari de tehnologie – cu o cifră de afaceri anul trecut de 1,8 miliarde de lei.


Textul de mai jos e un fragment al interviului preluat din revista exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare Nr. 90 (al cărui sumar, autori și interlocutori pot fi văzute AICI-LINK). 

***

CRONICILE:
Există o adevărată panică mondială, analizată de mai toate ziarele cu profil economic din lume, privind scumpirea produselor care vin din China – chiar și cu 30%, alături de scumpirea intempestivă a transportului, uneori până la 300-400%.
De unde vine această scumpire în mod concret? 

Andrei Militaru:
Vă pot face o cronologie a evenimentelor, din februarie 2020 până în mai 2021. Pe 7 sau 8 martie 2020 am avut primul lockdown în România. La momentul acela am făcut o analiză, mai degrabă pesimistă: ce se întâmplă cu consumul, chiar ne gândeam să reevaluăm stocurile, comenzile pe care le aveam deja date, dacă le mai luăm sau nu.


(………………………………………………………)

Pe lângă shortage-ul de procesoare cel puțin în zona de IT, a venit în iulie-august un shortage pe display – displayurile care se folosesc și la televizoare, dar și la monitoare, la laptopuri și la tot, cu creșteri de prețuri foarte mari, de 20-25-30%, creșteri de azi pe mâine.

A crescut foarte mult prețul la displayuri într-o piață care funcționează cu margini mici, creșteri de preț de 20% de la o zi la alta.
Până atunci, noi aveam în medie 6-10 săptămâni un termen de livrare. La momentul lunii mai 2020 ne-am dus la 15 săptămâni. Acum, în mai 2021 discutăm de un termen mediu care e undeva la 17 săptămâni până la livrare.

CRONICILE:
Din ce știți dvs. au crescut prețurile cu 20% în august la displayuri. Și la ceilalți au crescut cu 20%?

Andrei Militaru:
Poate și mai mult, pentru că a fost o cerere foarte mare. În lunile din vară s-a cumpărat absolut tot în România. Dar afară creșterea cererii a fost mult mai agresivă pentru că populația din vestul Europei sau din Statele Unite ale Americii a avut la nivel de gospodărie un buget mult mai mare de cheltuit, pentru că acolo sunt bazate pe consum, pe servicii – lumea a renunțat la restaurante, nu s-a mai dus în vacanțe. Și totul s-a întors pe consum de gospodărie. Și-au luat în casă de toate. Și în România s-a întâmplat asta, numai că pe o sumă mai mică.

(………………………………………………………….)

CRONICILE:
În afară de criza de producție din august, care a fost următorul lucru care v-a surprins, care v-a luat pe nepregătite?

Andrei Militaru:
S-a apreciat foarte mult yuanul chinezesc. A crescut cu 12%, chiar mai mult uneori, a fluctuat, în condițiile în care companiile chinezești plătesc în yuani și angajații, și resursele, și tot, și vând în dolari. A trebuit să absorbim împreună, și ei, și noi, costul ăsta:
A trebuit să mărească prețul în dolari, pentru că 100 de dolari nu mai însemnau 750 de yuani, însemnau 630 de yuani și deja aveau o problemă mare.

CRONICILE:
Livrarea? Se vorbește foarte mult de creșterea drastică a prețurilor la shiping, pe lângă cea de producție – câteva sute de procente în numai câteva luni.

Andrei Militaru:
Criza containerelor a început pe final de an 2020. Pentru un container, media era 2.000 de dolari. Erau perioade când aduceam și la 1.200 de dolari. Apoi au crescut, 3.000, 4.000, 5.000, am ajuns pe final de an brusc la 5.000, devenind o normalitate.

(Citiți și:”Atenție la ”V”: Economia – și România odată cu ea – își revine la valoarea din 2019, dar la o cu totul altă calitate. Au apărut CRONICILE 90 – titlurile și autorii”)

Dar a fost accidentul din canalul Suez. Nu am informația auditabilă, dar numai pe vaporul care a eșuat erau 30.000 de containere, iar în coada de așteptare erau undeva spre 600.000-700.000 de containere. Vapoarele au căpătat o întârziere de două săptămâni. Avem criza de containere, avem criza de loc pe vas – pentru că vasele alea toate au întârziat – ai containerul, dar nu mai ai pe ce să-l încarci pentru că și vasele, venind cu întârziere, au dispărut două săptămâni din piață. Și noi suntem încă în momentul ăsta critic și sperăm ca asta să fie maximumul.
Acum prețul e aproape 12.000 de dolari per container, de la 2000 cât era în toamna lui 2020.

(………………………………………………………..)

CRONICILE:
Să zicem că trimiteți azi în China o solicitare, o comandă și cereți niște zeci de mii de displayuri, de exemplu.  Mâine ce răspuns primiți sau cum credeți că ar arăta răspunsul ăsta?

Andrei Militaru:
Problema nu e doar la displayuri,  sunt lucruri chiar mai simple, notebookuri, de exemplu. Noi dacă facem azi o comandă, nu știm prețul, nu știm moneda, nu știm acum cam când ar putea fi livrate.

CRONICILE:
Dar ei răspund?

Andrei Militaru:
Comenzile intră într-un flux de procesare, rând pe rând intră în flux de producție și abia după ce intră în producție ni se spune gata, au intrat în producție și estimăm că ies în atâtea săptămâni, plus transportul. Dar în momentul de față sunt situații în care nu știm când vin și nu știm nici prețul.
Sunt situații pe anumite categorii de produse, dacă noi comandăm astăzi, avem termenul de livrare în decembrie sau în ianuarie 2021 sau avem cel mai curând unul în septembrie-octombrie.

În medie, pentru mai mult de jumătate din ce vindem noi avem incertitudini legate și de preț, și de termenul de livrare, și de costul livrării – că una negociem azi… am avut foarte multe situații în care am discutat, am agreat un preț și după aia au spus că trebuie să mărească cu 10-15%, că a crescut prețul la aia, a crescut prețul la cealaltă.

(………………………………………………………….)

Lucrurile se duc oricum într-un cost mai mare, cred că se vor închide la un moment dat într-o inflație. Nu văd altă soluție la ce se întâmplă acum.

Noi suntem vânzătorii și distribuitorii principali la toate brandurile mari, de la Apple mai puțin că nu avem contract cu ei, dar de  la HP, la DELL, la Lenovo, Asus, Acer. Avem două sute de branduri pe care le distribuim. Cam tot ce înseamnă tehnologie le distribuim. Și ei au producție în China.

Nu cred că vom mai avea reveniri la prețurile din 2019. Se vorbește de dorința asta să se construiască și în Uniunea Europeană facilități de producție, totuși de un an nu am auzit că ar fi niște demersuri majore.

Dar, oricum, pe zona asta de notebookuri, IT și infrastructură nu există alternative, deocamdată. Nici nu avem ce discuta. Totul e în Asia.

(……………………………………………………….)

***

Înterviul integral poate fi citit în revista exclusiv print CRONICILE  Curs de guvernare Nr. 90 (al cărui sumar, autori și interlocutori pot fi văzute AICI-LINK). 

Ce sunt CRONICILE:

***

***

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: