joi

25 aprilie, 2024

20 februarie, 2020

Procurorul Adina Florea, propunerea fără succes a fostului ministru Tudorel Toader la șefia a două parchete importante – DNA și Secția specială pentru investigarea magistraților – a trecut de prima etapă a selecției pentru un post de inspector judiciar.

Inspecția Judiciară este instituția ce se ocupă de cercetarea disciplinară a judecătorilor și procurorilor și propune sancțiunile pentru abateri, sancțiuni ce pot merge până la excluderea din magistratură.

În ultimii ani, Inspecția a fost criticată pentru că ar fi fost folosită ca pârghie politică împotriva magistraților considerați incomozi de către coaliția PSD – ALDE.


Au fost scoase la concurs 15 posturi vacante de inspectori judiciari, 6 – la Direcţia de inspecţie pentru judecători şi 9 – la Direcţia de inspecţie pentru procurori.

Alături de dosarul Adinei Florea au fost admise și cele ale altor trei procurori ce au deținut funcții de conducere în sistem și cu activitate controversată: fostul procuror general Tiberiu Nițu, Oana Schmidt Hăineală și Felix Bănilă, fost procuror șef al DIICOT.

Tiberiu Nițu a demisionat din funcția de procuror general în ianuarie 2016, după ce a fost pus sub acuzare în Dosarul Girofarul, în calitate de beneficiar nelegal al escortelor de la Poliția Rutieră în baza unui acord semnat de Ministerul Public și ministrul de Interne Gabriel Oprea. Partea de dosar care-l privea pe Tiberiu Nițu a fost clasată.

Felix Bănilă a demisionat anul trecut, la solicitarea președintelui KLaus Iohannis, din cauza modului defectuos în care s-a derulat ancheta Caracal, în care Gheorghe Dincă este acuzat că a sechestrat și ucis două adolescente.


Oana Schmidt-Hăineală, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, în timpul mandatelor lui Florin Iordache și Tudorel Toader, a candidat pentru poziția de adjunct DIICOT, dar a fost respinsă de Ministerul Justiției.

Procuroarea are un master în „Securitate şi Apărare Natională”, la Universitatea Natională de Apărare „Carol I”, tema de disertație „Managementul informațiilor de securitate în acțiunile decidenților organizațiilor din sistemul de securitate națională” și un master în „Științe Militare şi Informații”, la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, pe tema „Managementul informațiilor în combaterea terorismului”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: