BCR a redus luni estimările privind avansul economic al României, prognozând o creştere de 1,8% în acest an şi 3% anul viitor, pe fondul investiţiilor publice scăzute, dar şi din cauza deteriorării situaţiei economice a principalilor parteneri comerciali, anunţă Mediafax, care citează un raport al băncii.
BCR estima, în urmă cu aproximativ 2 luni, o creştere a Produsului Intern Brut de 2,3% în acest an şi de 3,3% în 2015.
Premierul Victor Ponta a declarat în septembrie că România trebuie să cheltuiască, până la sfârşitul anului 2014, o sumă de peste 3 miliarde de dolari pentru investiţii publice, el arătând că aceste fonduri, care sunt acoperite de la buget, se cheltuiesc greu din motive procedural birocratice.
Analiştii BCR despre ţinta de deficit pentru 2015: Suntem sceptici
Analiştii BCR consideră ca fiind “ambiţioasă” ţinta de deficit bugetar pentru 2015 asumată de guvern în ultimul raport de convergenţă trimis Comisiei Europene, de 1,4% din PIB, respectiv un deficit structural al bugetului general consolidat de 1% din PIB.
“Suntem sceptici că această ţintă va fi atinsă, mai ales după declaraţiile premierului de săptămâna trecută, privind intenţia României de a cere UE să accepte un deficit bugetar de 2% din PIB pentru anul viitor”, se arată în raportul BCR.
Într-un discurs susţinut săptămâna trecută la Summitul UE-Europa de Sud-Est de la Bucureşti, Victor Ponta a declarat că nu are idee cum va putea aloca în bugetul pe anul viitor sumele pentru cofinanţarea a 50% din fondurile de coeziune şi a apreciat că poate că ar fi mai bine ca România să aibă un deficit de 2% în loc de 1,4%, dar să atragă 7-8 miliarde euro din fondurile europene.
Premierul s-a arătat convins că noua Comisie Europeană, preşedintele Comisiei şi noii comisari europeni vor înţelege că România nu trebuie să se concentreze doar pe deficit, ci pe folosirea resurselor pentru investiţii în dezvoltare.
BCR notează că încă nu au fost prezentate alte detalii în privinţa bugetului de stat pentru 2015, momentan toată atenţia fiind concentrată pe alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică (2 noiembrie).
“De altfel, a devenit o tradiţie ca România să aprobe bugetele de stat abia în ianuarie sau februarie”, menţionează analiştii băncii.
Pentru acest an, guvernul a stabilit o ţintă de deficit de 2,2% din PIB.
BCR estimează că statele din Europa Centrală şi de Est care au reuşit să aducă deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB, cum este cazul României, Ungariei, Cehiei şi Slovaciei, vor încetini ritmul consolidării fiscale anul viitor şi vor direcţiona mai multe fonduri către cheltuielile publice.
Pe de altă parte, Croaţia, Slovenia şi Serbia trebuie să implementeze măsuri de austeritate suplimentare pentru a-şi reduce deficitul public, se arată în raport.