Summit-ul NATO: Readiness Action Plan și așteptările României

Liderii celor 28 de state membre ale Alianţei Nord-atlantice se reunesc în Ţara Galilor în 4 şi 5 septembrie, într-un context de securitate cu totul special, în condiţiile conflictului din Ucraina.

Dincolo de declaraţiile politice, ţările din estul Europei, printre care şi România, îşi doresc să primească asigurări că securitatea lor este apărată şi că există suficiente măsuri să descurajeze orice intenţie agresivă a Rusiei. Aceste măsuri de „reasigurare”, cum sunt numite, se desfăşoară deja din primăvară – exerciţii militare comune, zboruri de patrulare şi supraveghere

România vrea întărirea flancului estic, inclusiv prezenţă navală sporită în Marea Neagră

Obiectivele pe care România vrea să le atingă la reuniunea Alianţei au fost explicit formulate atât de către guvern, cât şi de către preşedinţie.

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a indicat săptămâna trecută, în cadrul Reuniunii Diplomaţiei Române, care este poziţia ţării noastre în NATO, în general, dar şi la summit-ul din această săptămână:

• România va continua să pledeze cu forţă şi consecvenţă pentru acceptarea Georgiei şi Muntenegru ca membrii cu drepturi depline
• Aprofundarea cooperării organizaţiei cu partenerii, în primul rând cu Moldova şi Ucraina
• Consolidarea flancului estic
• Reasigurarea aliaţilor estici printr-o prezenţă pe termen lung a forţelor şi structurilor NATO în această zonă, inclusiv pe teritoriul României
• Aprofundarea cooperării cu partenerii NATO
• Acordarea unei atenţii sporite Mării Negre
• România îşi va reitera disponibilitatea de a participa la viitoare misiune aliată în Afganistan şi de a continua să susţină reformele democratice din această ţară.

Despre consolidarea flancului estic a vorbit, cu aceeaşi ocazie, şi premierul Victor Ponta. „România îşi doreşte consolidarea flancului estic al NATO, îşi doreşte întărirea parteneriatului nostru strategic cu Turcia şi cu Polonia şi îşi doreşte o prezenţă militară cât mai consistentă a NATO pe teritoriul României”, a afirmat şi premierul.

Este o poziţia unitară, a tuturor instituţiilor statului român – spre deosebire de anumite divergenţe de opinii între cele două iunstituţii ale statului român, referitor la modul în care Occidentul, NATO şi UE, ar putea ajuta Ucraina în confruntarea cu Rusia.

Preşedintele Traian Băsescu vede ca modalitate de consolidare a flancului estic al NATO o mai mare prezenţă navală în Marea Neagră.

Preşedintele a reamintit că avem două baze pe teritoriul României, cea de la Mihail Kogălniceanu şi cea de la Deveselu, dar şi cel mai mare număr de soldaţi americani sau ai NATO pe teritoriul unei ţări aflate pe graniţa de est a NATO.

„Este clar că în Marea Neagră elemente majore de riscuri de securitate vor veni din diferenţa de capacităţi navale între Rusia şi ţări precum România şi Bulgaria”, a spus Traian Băsescu.

Solicitările României se circumscriu respectării prevederilor tratatului CFE, privind forţele convenţionale în Europa, a arătat preşedintele. Tocmai de aceea opţiunea României nu este de a solicita noi baze pe teritoriul său, ci o prezenţă navală.

Preşedintele Băsescu nu a respins însă ideea unui comandament NATO pe teritoriul României, dar doar în condiţiile în care se poate respecta tratatul CFE. Odată perturbat sau rupt echilibrul de forţe, el nu se va putea reface cu uşurinţă, a argumentat acesta.

În ce constă Readiness Action Plan. Comandament NATO pe teritoriul României

Reuniunea de la Newport, din Ţara Galilor, trebuie să găsească o soluţie la mai multe probleme pe care le-a dezvoltat de-a lungul anilor Alianţa.

Cel mai important document care se va adopta este Planul de acţiune de crestere a nivelului de reacţie a NATO (Readiness Action Plan). Aşa cum arată mult mai bine numele său din limba engleză, se pune accentul pe readiness – adică pregătirea NATO pentru a reacţiona rapid şi eficient.

Conceptul acestui răspuns al NATO are două dimeniuni, potrivit cărora se planifică acţiunile şi măsurile Alianţei. Sunt vizate astfel măsuri de reasigurare şi măsuri de adaptare.

Măsurile de reasigurare se referă la prezenţa continuă a trupelor aliate, pe bază de rotaţie în ţările de pe flancul estic al Alianţei, exerciţii militare comune, activităţi comune militare ale membrilor.

Cele mai importante sunt însă măsurile de adaptare la noile provocări de securitate, un răspuns amplu, într-un context mai larg. Printre ele, cele mai importante sunt :

1. Forţa rapidă de răspuns a NATO – are loc o eficientizare a acestei forţe de răspuns, pentru a o face mult mai rapidă.

2. Se constituie, în acest sens, o componentă a acesteia care va putea fi foarte rapid amplasată – un număr relativ redus de militari care ar putea fi dizlocaţi foarte rapid, într-un interval de doar câteva zile. Acest nucleu al forţei rapide a NATO ar trebui să poată fi trimisă timp foate scurt în orice loc în care s-ar produce o agresiune.

România va trebui să pună şi ea sub comandă NATO, pentru această forţă militară ultrarapidă un număr de militari, care încă nu a fost stabilit.

„Această forţă va fi uşoară, dar capabilă să lovească puternic dacă se va dovedi necesar. Vom analiza de asemenea dacă este posibil să îmbunătăţim infrastructurile naţionale, precum aeroporturile şi porturile, care ar putea fi întărite”, a spus luni secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Dar această prezenţă nu se va face pe o bază permanentă, a subliniat secretarul general, pentru că acest fapt ar contrazice Actul fondator NATO-Rusia semnat in 1997.

Anterior, oficialul NATO a afirmat că va fi o mobilizare permanentă a Alianţei în estul Europei: “Pentru a preveni orice neînţelegere folosesc expresia pentru cât timp este necesar. Aliaţii noştri estici vor fi mulţumiţi când vor vedea planul nostru de acţiune de urgenţă”.

3. Înfiinţarea de comandamente pe teritoriul statelor din flancul estic al NATO – Această forţă militară are nevoie de elementele de sprijin în statele din flancul estic, care sunt aceste comandamente, de elemente de comandă şi control şi de elemente de susţinere. Pe teritoriul României va fi cel mai probabil un astfel de comandament.

4. Creşterea capacităţii navale a NATO

5. Dezvoltarea capacităţii NATO de a contracara un război hibrid – Un război hibrid este atunci când sunt activităţi convenţionale şi neconvenţionale, care nu ţin de domeniul strict militar: masare de trupe la frontiera Alianţei, exerciţii neanunţate, la scară largă, care creează o stare de ameninţare, tensiune şi risc pentru NATO, la care se adaugă război informatic, trimiterea de omuleţi verzi care nu pot fi atribuiţi, care nu au însemne, trupe speciale, de fapt, care nu pot fi dovediţi că aparţin unui anumit stat.

Modul de acţiune a Rusiei în Ucraina a determinat NATO să gândească modalitatea de contracarare a unor astfel de tehnici de război. „Vedem o sofisticată combinaţie de război tradiţional şi operaţiuni de informare şi dezinformare. Va fi nevoie de mai mult pentru ca NATO să contracareze eficient astfel de tactici hibride de război”, spunea Aders Fogh Rasmussen săptămâna trecută, citat de The Guardian.

6. Creşterea capacităţii de răspuns a forţelor NATO

7. Creşterea capacităţii de monitorizare şi informare în cadrul Alianţei

8. Prepoziţionare de echipamente pe teritoriul statelor Alianţei, care să fie folosite dacă va fi cazul.

Este vorba despre un sistem întreg de măsuri care vorbeşte despre creşterea nivelului de pregătire şi creşterea nivelului de reacţie.

Scutul antirachetă nu se va îndrepta şi împotriva Rusiei

În privinţa scutului antirachetă al NATO, ale cărui elemente sunt şi interceptorii care vor fi amplsaţi la baza de la Deveselu, lucrurile rămân neschimbate. Recent, Der Spiegel scria că oficialii NATO iau în discuţie amplasarea scutului anchetă şi împotriva Rusiei, la solicitarea statelor din Europa de Est.

Scutul antirachetă al Alianţei va fi îndreptat împotriva „ameninţărilor din afara spaţiului euroatlantic”, nu priveşte ameninţări din partea Rusiei. Şi acest lucru se va reitera în documentele adoptate la summit-ul NATO.

Pe de altă pate, preocupările membrilor din flancul estic al Alianţei au legătură şi cu ameninţări ale Rusiei la adresa statelor care au elemente ale acestui scut pe teritoriul lor, cum este şi cazul României. Anul trecut, ambasadorul rus la Bucureşti nu a avut ezitări în a afirma că, dacă ele vor fi considerate că ameninţă  capacitatea Rusiei de descurajare, pot fi o ţintă.

Aşa cum au arătat numeroase analize de-a lungul timpului, tehnic, scutul antirachetă ale cărui elemente sunt amplasate şi în România nu ar putea afecta capacitatea arsenalului şi tipului de arsenal nuclear al Rusiei. Iar Moscova ştie acest lucru, prin urmare şi declaraţiile oficialilor ei sunt doar nişte declaraţii politice.

Majoritatea discuţiilor de la Summit se va concentra în jurul Rusiei

Rusia va fi în centrul discuţiilor de la reuniunea Alianţei, având în vedere contextul de securitate pe care l-a creat cu intervenţia sau susţinerea separatiştilor în Ucraina.

Dezbaterile pe marginea creşterii capacităţii NATO de a face faţă ameninţărilor vine ca urmare a acestei implicări în Ucraina. Va exista o reuniune NATO – Ucraina, în cadrul căreia se va adopta o declaraţie referitor la relaţia dintre cele două părţi.

Ucraina vrea să reia perspectiva de aderare la NATO, după declaraţiile recente ale autorităţilor de la Kerv, însă cel mai probabil la acest summit nu se vor lua astfel de angajamente. Totuşi, Ucraina va fi ajutată prin crearea uni număr de fonduri de sprijin, pentru procesul de reformă militară din Ucraina.

Suplimentarea bugetelor apărării până la 2% din PIB

Bugetarea apărării va fi un subiect important al summit-ului din Newport. Tot mai multe voci de peste Atlantic, fie ele din administraţia americană, fie din societatea civilă, susţin că europenii ar trebui să înceapă să plătească pentru securitatea lor.

Dintre toate statele membre ale NATO, doar SUA, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Franţa şi Portugalia alocă peste 2% din PIB apărării, aşa cum ar trebui să o facă statele Alianţei, în timp ce Estonia şi Polonia au început şi ele să dea 2% din PIB acestui domeniu. România, Letonia şi Lituania au anunţat că suplimentează şi ele bugetul apărării până la pragul de 2%.

La Summit-ul NATO va fi adoptată o declaraţie de angajament de a ajunge la 2% din PIB pentru apărare, iar din acest procent, 20% din bani să fie alocaţi cercetării şi dezvoltării în domeniu. Ideea este de eficientizare a cheltuielilor pentru apărare.

Chestiunea este încă în negocieri, pentru că nu este o surpriză faptul că unii aliaţi nu vor să îşi ia angajamentul de atinge, într-un termen prea scurt ţinta de 2%, din cauza impredictibilităţii evoluţiei economiei. România, în schimb, vrea o formulă cât mai constrângătoare pentru ţinta de 2%.

Relaţia NATO cu partenerii

La acest summit se crează o platformă de interoperabilitate cu partenerii NATO, iar în acest sens a fost selectat un număr consistent de state partenere, inclusiv Moldova.

De asemenea, ţara vecină ar putea să fie parte a altui proiect al NATO care va fi lansat, şi anume acela de construire a capacităţii de apărare eficientă – adică asistenţă profesionistă din partea NATO.

Un summit pentru o nouă fază a Alianţei

Mulţi analişti au calificat aceastaă reuniune din Ţara Galilor drept un „summit istoric”. Karl-Heinz Kamp, directorul Academiei germane pentru Politici de Securitate de la Berlin, are însă o altă opinie.

„Toţi secretarii generali vor să prezideze summit-uri istorice, şi cu atât mai mult acum, Anders Fogh Rasussen, care este la sfârşit de mandat. Dar nu va fi un summmit istoric. Va fi însă reuniunea care va marca momentul de început al unei reforme fundamentale a Alianţei”, a spus acesta pentru cursdeguvernare.ro.

Mai mulţi experţi internaţionali au căzut de acord asupra ideii avansate de Michael Ruhle, şi anume că Alianţa a avut trei faze în existenţa sa:

• Prima – a fost cea mai lungă, de la înfiinţare, din 1945, până la căderea zidului berlinului, şi a fost o fază de autoapărare.
• A doua – de la căderea zidului Berlinului şi până la 11 septebmrie 2001, când Alianţa s-a aflat într-o fază de transformare politică, prin includerea fostelor ţări comuniste în Alianţă şi prin transformarea lor
• A treia fază a început după atentatele din 11 septembrie 2001 – NATO şi-a extins atunci atribuţiile şi a devenit un actor internaţional, preocupat şi de ate ameninţări (atacuri teroriste, atacuri infrmatice, securitate energetică). Nu s-a mai concentrat doar pe Europa, ci a devenit un jucător implicat internaţional.

„Mi se pare că acest summit va fi începutul fazei a patra”, afirmă Karl-Heinz Kamp. „Este o revenire a occidentului, în accepţiune politică, a vechiului Occident, pentru că Rusia se autodefinşte ca anti-Occident, cu toate valorile lui: pluralism, economie de piaţă. Este probabil momentul în care NATO trebuie să îşi redefinească rolul şi obiectivele. Este punctul de pornire al reevaluării NATO”, a conchis expertul german.