26 august, 2014

Guvernul amână aplicarea calendarului de liberalizare a preţului pentru gaze naturale, adică majorarea cu 3% prevăzută pentru 1 octombrie, până la încheierea discuţiilor purtate cu reprezentanţii Direcţiei Generale Energie din CE pe subiectul exporturilor de gaze.

Preţul gazului ar trebui să majorat cu 3%, începând cu 1 octombrie, conform calendarului de liberalizare a pieţei gazelor convenit cu FMI şi Comisia.

Departamentul pentru Energie a anunţat însă marţi, printr-un comunicat de presă, că România intenţionează să nu pună în aplicare creşterea preţului la gazul domestic.


Decizia a fost luată după consultările purtate luni la Bruxelles, de o delegaţie condusă de ministrul delegat Răzvan Nicolescu, cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale Întreprinderi a Comisiei Europene, care doreşte ca România să elimine obligativitatea producătorilor de gaze din România de a livra cu prioritate gaze din producţia internă către populaţie.

„Legislaţia românească actuală prevede obligativitatea ca producătorii de gaze naturale să livreze cu prioritate gaze produse intern pentru populaţie şi noi considerăm că acest lucru este perfect legal din punct de vedere al legislaţiei comunitare. Direcţia Generală Întreprinderi (DG Enterprise) doreşte să eliminăm această prevedere, dar noi nu vrem”, a declarat ministrul Nicolescu, citat în comunicatul de marţi al Departamentului.

Până la soluţionarea acestei „divergenţe majore”, anunţă ministrul Răzvan Nicolescu, „am informat că statul român îşi rezervă dreptul de a amâna aplicarea calendarului de liberalizare a gazului natural pentru populaţie”.

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a propus Guvernului, în luna aprilie, anularea calendarului de liberalizare a pieței gazelor pentru consumatorii non-casnici începând cu 1 iulie 2014 (6 luni înainte de termen) deoarece preţul de pe piaţa liberă este mai mic.


Măsura este necesară deoarece prețul pieței a devenit mai mic decât preţurile reglementate, stabilite în calendarul de liberalizare, datorită scăderii preţurilor pe piețele internaționale și a unor importuri mai mici de gaze.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.

Aproximativ 60% dintre consumatorii de gaze sunt deja în piaţa liberă, în timp ce 24% sunt consumatori casnici. Restul de circa 16% sunt consumatori non-casnici care cumpără gaze la preţ reglementat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: