Trei programe operaţionale – care vizează competitivitatea, capitalul uman şi asistenţa tehnică – au fost trimise până acum spre analiză şi aprobare Comisiei Europene, informează joi Ministerul Fondurilor Europene.
Anunţul MFE vine la o zi de la trimiterea ultimului dintre el, privind capitalul uman, Bruxelles-ului. Celelalte două fost trimise spre analiza pe masa experţilor europeni în luna iulie: în 25 iulie cel de asistenţă tehnică şi cel de competitivitate în 28 iulie.
Miercuri, Comisia Europeană a aprobat, după un an şi jumătate de negocieri şi observaţii critice la adresa autorităţilor române, Acordul de parteneriat 2014-2020, documentul programatic de cheltuire a banilor europeni în următorii şapte ani.
România mizează pe „reacţia rapidă a Comisiei Europene”, arată ministrul Eugen Orlando Teodorovici, citat de comunicatul de presă. Oficialul român anunţă că se lucrează în paralel la primele proiecte de ghiduri care vor fi publicate în această toamnă.
Programul Operaţional capital Uman (POCU) are o alocare financiară de aproximativ 4,22 miliarde de euro. Aceşti bani sunt destinaţi finanţării proiectelor care vor încuraja
- ocuparea și mobilitatea forței de muncă, în special în rândul tinerilor și a persoanelor situate în afara pieței muncii,
- promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei,
- susținerea educației, dezvoltarea competențelor și încurajarea învățării pe tot parcursul vieții.
(Descărcaţi aici versiunea integrală a POCU)
Programul Operaional Competitivitate (POC) este destinat consolidării cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării, dar şi îmbunătăţirii accesului la tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor. Banii alocaţi sunt în valoare de 1,3 miliarde de euro.
(Descărcaţi aici versiunea integrală a POC)
Programului Operaţional Asistenţă Tehnică îi sunt alocate fonduri de 221 milioane de euro, iar el asigurarea unui proces eficient de atragere şi gestionare a fondurilor europene.
(Descărcaţi aici versiunea integrală a POAT)
Cel mai aşteptat este Programul Operaţional infrastructură Mare (POIM), pe care ministerul se angajează public să îl trimită Comisiei la sfârşitul lunii august. Acesta, la fel ca şi cele trei trimise deja se află în directa coordonare a Ministerului Fondurilor Europene.
Aprobarea POIM de către Comisia Europeană depinde de existenţa masterplanului pentru transporturi. Bruxelles-ul vrea să vadă gândirea strategică a României privind investiţiile în infrastructura de transport. Teoretic, Guvernul poate să reaizeze acest document până în 2016.
Practic, însă, POIM trebuie să cuprindă direcţiile de dezvoltare a infrastructurii de transport (şi nu numai, având în vedere că şi marile proiecte de mediu sunt incluse aici), trasate în Masterpan.
Comisia analizează deja programele operaţionale ale 19 state membre UE
România a depus spre analiză jumătate dintre programele operaţionale (PO), dintre care unul este cel de asistenţă tehnică. Acesta nu vizează o direcţie de dezvoltare a României pentru următorii 7 ani.
Comisia Europeană inventariază situaţia la zi a analizei şi aprobării documentelor progrmatice ale ţărilor membre. Mare parte dintre statele UE au trimis spre aprobare toate programele operaţionale şi, multe dintre ele, au un număr semnificativ.
De exemplu, experţii europeni analizează deja cele 4 PO ale Bulgariei, sau pe cele 21 ale Poloniei. Ungaria şi Cehia au finalizat şi ele redactarea acestora, sunt 5 programe, respectiv 6 PO transmise spre analiză.
Şi marile state din UE au finalizat procesul de programare şi aşteaptă acum aprobarea Comisiei: Germania – 16 PO, Franţa – 32 PO, Spania – 22 de programe operaţionale.