8 noiembrie, 2024

Preşedintele republican ales Donald Trump a numit-o joi pe şefa sa de campanie Susie Wiles în funcţia de şef de cabinet la Casa Albă. Este prima numire pe care o face de la câştigarea alegerilor de marţi împotriva vicepreşedintelui democrat Kamala Harris.

Wiles, care urmează să conducă activităţile zilnice de la Casa Albă, este prima femeie care deţine acest rol, transmite Reuters.

Unul dintre cei mai temuţi şi respectaţi consilieri politici din ţară

Un strateg republican de lungă durată, considerată unul dintre cei mai temuţi şi respectaţi consilieri politici din ţară, Susie Wiles este în general creditată – alături de co-managerul de campanie Chris LaCivita – pentru succesul celei mai disciplinate şi sofisticate dintre cele trei campanii prezidenţiale ale lui Trump, scrie Reuters.


Nu a reuşit întotdeauna să îl împiedice pe Trump să iasă din scenariu, dar a redus la un minim relativ scurgerile de informaţii dăunătoare în presă, a lansat o strategie îndrăzneaţă şi de succes pentru a câştiga electoratul latino şi de culoare şi l-a direcţionat pe fostul preşedinte către o victorie categorică.

Wiles l-a cunoscut pe Trump în timpul alegerilor primare prezidenţiale republicane din 2015 şi a devenit copreşedintă a campaniei sale din Florida, considerat la acea vreme un stat cu o situaţie de cumpănă. Trump a reuşit să o învingă la limită pe Hillary Clinton în acest stat în 2016.

„Fata de gheaţă”

Deşi Wiles este o persoană prietenoasă, puţini o cunosc cu adevărat şi este enigmatică pentru un strateg politic de talia sa. Preferă să rămână în afara luminilor rampei. Acordă rar interviuri televizate şi evită să ţină discursuri. Ca mulţi manageri de campanie de succes, ea poate fi nemiloasă atunci când este cazul.

În timpul discursului său de victorie de duminică seara, Trump s-a referit la Wiles ca la „fata de gheaţă”.  


Wiles a fost lăudată de republicani pentru capacitatea sa de a impune respect şi de a controla orgoliile mari ale celor din anturajul preşedintelui ales, ceea ce i-ar putea permite să impună un sentiment de ordine pe care niciunul dintre cei patru şefi de cabinet anteriori ai lui Trump nu l-a putut impune.

Wiles este fiica lui Pat Summerall, care a fost un jucător de fotbal şi comentator sportiv celebru. Summerall a jucat în National Football League timp de un deceniu şi a comentar ulterior 16 finale Super Bowls. El a murit în 2013.

Echipa de tranziție a lui Donald Trump examinează deja potențialii candidați care ar putea servi în administrația sa când se va întoarce la Casa Albă în ianuarie.

Multe dintre figurile care au servit sub conducerea lui Trump în primul său mandat nu intenționează să se întoarcă, deși se zvonește că o mână de loialiști vor reveni, anunță BBC.

(Citește și: ”Cristian Grosu / Occidentul lui Donald Trump”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: