În prima sa apariție publică după scrutinurile de duminică, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat luni că Moldova „și-a salvat democrația și cursul spre progres”.
După votul de duminică, președintele în exercițiu și-a asigurat participarea la turul doi al alegerilor prezidențiale, cu un procent aproape dublu ( 42,07%) față de următorul clasat, Alexander Stoianoglo (26,27%).
A trecut și Referendumul: rezultatul după centralizarea voturilor din 2.210 secții de votare (99,46%): Voturi DA: 50,41% (747.347 voturi) Voturi NU: 49,59% (735.104 persoane).
Maia Sandu: ”Am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”
„Am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea. Am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”, a spus Sandu.
Președinta a acuzat tentativele de cumpărare de voturi atribuite Rusiei și a asubliniat că aceste acțiuni reprezintă „un atentat asupra democrației, un atentat supra aspirației poporului nostru de a fi parte a familiei europene“.
„Dușmanii poporului nostru își doresc o Moldovă divizată și speriată”, a spus Sandu.
Președinta a subliniat că autoritățile trebuie să privească cu atenție unde au greșit să să învețe lecția.„Sistemul de justiție nu a reușit să facă suficient pentru a combate furtul. Trebuie să corectăm unde am greșit și să învățăm lecția. „Am înțeles mesajul dumneavoastră, știu că trebuie să facem mai mult”, a spus Sandu.
Apel către votanții contracandidaților
Sandu a lansat și un apel către alegătorii care au votat pentru contracandidații din cursa prezidențială.
„Mă adresez către cetățenii care au votat pentru Ocravian Țîcu, Ion Chicu, Tudor Ulianovschi și Andrei Năstase. Mă adresez celor care l-au votat pe Renato Usatîi. Diferențele dintre politicieni să le lăsam pe după alegeri. (…) Toți cetățenii își doresc să trăiască într-o societate prosperă. Și cei optimiști și cei dezamăgiți ne dorim să trăim în libertate și pace și despre asta este Uniunea Europeană”, a spus ea.
„Vă rog să mă ajutați în următoarele două săptămâni, să spunem clar lucrurilor pe nume, să mobilizăm câți mai mulți cetățeni și să prevenim un dezastru”, a declarat Sandu.
UE afirmă că votul din Moldova a avut loc în condițiile unei „ingerințe fără precedent”
Uniunea Europeană a declarat luni că votul la referendumul din Moldova privind aderarea la blocul comunitar și alegerile prezidențiale au fost marcate de „interferența și intimidarea fără precedent” din partea Rusiei, transmite agenția AFP.
„Am observat că acest vot a avut loc în condițiile unei interferențe și intimidări fără precedent din partea Rusiei și a proxy-urilor sale, cu scopul de a destabiliza procesele democratice din Republica Moldova”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Peter Stano.
***
Un răspuns
Cred ca poporul e rusofon până-n măduva oaselor!
Si foarte înnapoiat ca sa fiu elegant!
Si Franța a votat 51% candva la un referendum,Maastricht parca, dar eu nu cred ca se repeta scenariul cu Moldova.
Nu sunt șanse si acest referendum e un esec care ține de prostia poporului!
Cum sa nu vrei integrare in UE si preferi săracia aia din care nu sa iasă in veci!
Merci de nu cenzurati!