cursdeguvernare

duminică

15 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Alfred Bulai, reţinut în dosarul în care este acuzat de agresiuni sexuale

4 septembrie, 2024

Sociologul Alfred Bulai a fost reţinut, miercuri după-amiază, în dosarul în care este acuzat de hărțuirea sexuală a unor foste şi actuale studente ale Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA).

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au emis, miercuri după-amiază, ordonanţă de reţinere pe numele profesorului demis de la SNSPA după izbucnirea scandalului. El este acuzat de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi de agresiune sexuală.

Reprezentanţi ai Parchetului au precizat că Alfred Bulai a refuzat miercuri să dea declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere.


Procurorii au pus în executare, miercuri trei mandate de percheziţie domiciliară în acest dosar. Una dintre locuinţele vizate este cea a luI Alfred Bulai, alte două fiind ale unor persoane fizice. Luna trecută, anchetatorii au făcut percheziţii la trei sedii ale SNSPA.

Alfred Bulai, concediat după un raport al Comisiei de etică a SNSPA

Sociologul Alfred Bulai, profesor şi cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în faţa lui, în camera unde este cazat şi unde le cheamă să le ofere feedback academic, a scris luni site-ul de investigaţii snoop.ro, după ce a discutat cu 18 victime şi martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului.

Contactat de Snoop, Bulai a negat că ar fi cerut vreodată vreunei studente să se dezbrace în cadrul acestor întâlniri individuale.

Profesorul, care a cerut pensionarea după izbucnirea scandalului în centrul căruia se află, este anchetat de Parchetul Sectorului 1 într-un dosar în care procurorii au primit deja peste 20 de e-mailuri de la victime și martori.


SNSPA i-a desfăcut contractul de muncă profesorului Alfred Bulai în urma prezentării hotărârii Comisiei de etică a universității.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Creșterea salariului mediu brut pe economiei a fost alimentată de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: