cursdeguvernare

luni

16 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Președinte nou la Camera Deputaților: Daniel Suciu (PSD)

3 septembrie, 2024

Sesiunea parlamentară de toamnă a debutat luni cu alegerea unui nou președinte al Camerei Deputaților, după ce Alfred Simonis (PSD) a demisionat pentru a-și prelua funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, câștigată la alegerile locale din iunie.

Locul lui Simonis a fost câștigat la vot de deputatul Daniel Suciu (PSD), care l-a avut concurent pentru această funcție pe George Simion (AUR).

Sesiunea de toamnă – ultima din această legislatură a Parlamentului, care se încheie în decembrie – va fi marcată de campania electorală și de alegerile parlamentare și prezidențiale, la care cei mai mulți senatori și deputați români vor participa activ.

Schimbări în configurația politică a Camerei

În prima ședință a noii sesiuni, zece deputați au anunțat că s-au înscris într-un alt partid – Dreptate și Respect în Europa (DREPT) – susținut de fostul europarlamentar român Vlad Gheorghe (ex-USR).

Vlad Gheorghe a candidat ca independent la alegerile europarlamentare fără a obține însă un nou mandat.

Cei zece deputați care și-au anunțat înscrierea în Partidul DREPT sunt, potrivit Europa Liberă, Norbert Apjok (ex-UDMR), Ică Calotă Florică (ex-PNL), Gheorghe Pecingină (ex-PNL), Liviu Ioan Balint (ex-PNL), Daniel Florea (ex-PSD), Daniel Sorin Gheba (ex-AUR), Paul Cristian Ichim (ex-USR), Daniel Liviu Toda (ex-USR), Ion Marian Lazăr (ex-USR) și Radu Tudor Ciornei (ex-USR).

Ultimii doi au fost excluși din USR luni, după ce au aderat la Partidul DREPT.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Pentru corectitudine, Daniel Suciu, ales președinte INTERIMAR al Camerei Deputaților, după demisia lui Alfred Simonis din această funcție ca urmare a faptului că la alegerile din 9 iunie a fost ales președinte al Consiliului Județean Timiș.
    (vezi: http://www.mediafax.ro/politic/lucian-romascanu-functia-de-presedinte-interimar-al-camerei-deputatilor-va-fi-preluata-de-daniel-suciu-22475654)
    Daniel Suciu a fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul Viorica Dancilă, care a adoptat in anul 2019 prin ordonanță de urgență Codul administrativ, unul deosebit de controversat, mai ales în ceea ce privește pensiile speciale ale aleșilor locali, conform proverbului: „Un prost aruncă o piatră în apă și zece întelpți se chinuie să o scoată.”
    Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată de mai multe ori pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte, in loc să fie abrogată de parlament .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: