31 mai, 2011

Coaliţia lui Berlusconi pierde primăriile din Milano şi Napoli. Coaliţia de centru dreapta, aflată la putere, a pierdut alegerile locale de luni, potrivit sondajelor de opinie realizate la ieşirea de la urne. Scrutinul a fost perceput ca un test asupra popularităţii premierului italian, în contextul implicării sale în scandaluri sexuale şi procese de corupţie şi abuz de putere. Candidatul de centru-stânga, Giuliano Pisapia, a câştigat în Milano cu 55% dintre voturi, în faţa contracandidatei sale, susţinută de Berlusconi, Letizia Moratti. Milano, oraşul natal al prim-ministrului, locul în care acesta şi-a început afacerile şi cariera politică, a fost condus timp de 18 ani de către conservatori. În Napoli, Luigi de Magistris, candidatul Partidului Italia Valorilor, a obţinut 65% din voturi, o victorie semnificativă contra candidatului de dreapta, Gianni Lettieri. Circa 6 milioane de alegători au fost aşteptaţi la urne, în 90 de oraşe şi 6 provincii, dar rezultatele din Milano şi Napoli sunt considerate cele mai importante. (BBC News)

Ratko Mladici ar putea fi extrădat la Haga în trei zile, spun oficialii sârbi. Fostul general al sârbilor bosniaci, arestat săptămâna trecută, a făcut apel la decizia judecătorilor de la Belgrad de a-l extrăda către Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război. Avocatul său, Miloş Saljici, a trimis actele prin poştă, luni, pentru a mai trage de timp, şi a cerut o nouă comisie medicală care să-l examineze pe Mladici, pe motiv că acesta este foarte bolnav. La fel au procedat, acum doi ani, şi avocaţii fostului lider politic al sârbilor bosniaci, Radovan Karadjici, când acesta a fost arestat. Dar apoi au pierdut apelul şi Karadjici ajuns la procesul de la Haga, cinci zile mai târziu. “Sănătatea lui Mladici este într-o stare alarmantă: trebuie examinat de cardiologi, neurochirurgi, ortopezi şi gastroenterologi”, a spus avocautl apărării. Între timp, guvernul de la Belgrad a negat acuzaţiile că arestarea lui Mladici ar fi fost rezultatul unei înţelegeri secrete cu Occidentul, pentru a asigura candidatura ţării la UE. (The Guardian)

Comisia Europeană avertizează că Grecia şi-ar putea pierde suveranitatea naţională. Ideea susţinută de Olanda şi Luxemburg privind acreditarea unei instituţii internaţionale pentru gestionarea programului de privatizare al Greciei, de 50 de miliarde de euro, ar ameninţa suveranitatea ţării, susţine un purtător de cuvânt al comisarului pentru economie, Amadeu Altafaj-Tardio. Acesta a precizat că CE ar putea oferi asistenţă tehnică Greciei pentru îndeplinirea acestui angajament, care ar fi bine să rămână, totuşi, sub conducerea naţională. “Comisia a mai oferit asistenţă tehnică Greciei, de exemplu în restructurarea biroului de statistică”, a spus Altafaj. El a precizat că de data aceasta nu s-a primit nicio solicitare din partea guvernului de la Atena, pentru sprijin tehnic în privatizarea întreprinderilor cu capital de stat, iar Comisia nu poate să-l ofere, fără să i se ceară. “Autorităţi internaţionale care să preia controlul asupra procesului de privatizare – nu cred că poţi face asta într-un stat suveran”, a opinat oficialul european. (EUObserver)


Japonezii – bunăstare contra centrale nucleare. Când proiectul construirii centralei nucleare Shimane a fost propus, acum 40 de ani, oamenii din micul port rural Kashima s-au opus cu fermitate. Operatorul centralei, Chugoku Electric, aproape a pierdut atunci proiectul. Locuitorii din zonă, majoritatea pescari, au spus că vor apăra până la sfârşit zona în care trăiesc şi muncesc de generaţii întregi. Dar, 20 de ani mai târziu, când Chugoku Electric se gândea dacă să deschidă şi un al treilea reactor al centralei, oamenii din Kashima au organizat manifestaţii în favoarea proiectului. Consiliul local a votat cu 15 la 2 un apel public pentru aprobarea construirii reactorului în valoare de 4 miliarde de dolari. Secretul acestei schimbări de opinie a japonezilor este faptul că rezidenţii primesc case, locuri de muncă şi investiţii în orăşelele sărace. De exemplu, la Kashima, localitatea cu 7.500 de oameni, majoritatea vârstnici, s-au construit un teren de baseball, terenuri nocturne de tenis, un teren de fotbal, o arenă olimpică de volei şi o sală de gimanstică, cu piscină interioară – o investiţie de 35 de milioane de dolari. Comunitatea a primit acest “cadouri” pentru că a acceptat reactorul numărul 3, aflat încă în construcţie. (The New York Times)

Regele suedez, acuzat că frecventează cluburi de striptease. Într-un interviu cu agenţia de presă TT, luni seara, regele Carl Gustaf al XVI-lea a negat informaţiile apărute recent, potrivit cărora un fost membru al mafiei, Mille Markovici, ar avea fotografii cu suveranul suedez într-un club de noapte, alături de două femei goale. “Este imposibil ca aceste poze să existe. E dificil de comentat aşa ceva, pentru că nici el, nici altcineva nu a văzut aşa ceva”, a spus regele. Casa Regală a cerut şi televiziunii publice TV4 să dovedească cele afirmate. O carte apărută recent, despre un reprezentant al lumii interlope din Suedia, susţine că prieteni ai regelui au vrut să plătească sume mari de bani pentru nepublicarea fotografiilor incriminatoare cu monarhul. Unul dintre prietenii din copilărie ai regelui, Ander Lettstroem, a recunoscut că el a contactat interlopi din crima organizată, dar pe cont propriu, fără nicio implicare a lui Carol Gustaf. (The Telegraph)

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: