14 mai, 2011

COPENHAGA

Europa – probleme tot mai mari cu spaţiul Schengen, din cauza temerilor faţă de „invazia” imigranţilor ilegali; uşoară creştere economică în statele zonei euro, în primul trimestru al anului; Grecia şi Portugalia nu-i lasă să doarmă pe părinţii monedei comune.

Duminică, 8 mai

  • Alegeri locale în Albania, un test cheie pentru eforturile ţării balcanice de a primi statutul de candidat la UE, la finalul acestui an. Oficialii de la Bruxelles au declarat că votul trebuie să fie liber şi corect, după o serie de crize politice care au afectat ţara, după alegerile naţionale din iunie 2009. Alegerile de duminică au fost marcate de încăierări minore, pentru că partidele principale nu s-au pus de acord dacă au fost sau nu îndeplinite standardele UE. O echipă internaţională de 525 de observatori a descris alegerile ca fiind “competitive şi transparente, dar organizate într-un mediu polarizat; principalele partied din ţară nerespectând procesul electoral”. Premierul Sali Berisha, lider al coaliţiei de centru-dreapta, a insistat că scrutinul a fost corect, liber şi desfăşurat într-o atmosferă calmă, iar rezultatele vor fi respectate.

Luni, 9 mai

  • Sute de oameni s-au înecat în apele Mediteranei, după ce au părăsit Libia, cu o ambarcaţiune ce avea 600 de persoane la bord, încercând să ajungă în Europa. Agenţia ONU pentru refugiaţi a anunţat că s-au găsit 16 morţi, printre care şi doi bebeluşi, UNCHR avertizând că toate navele din Mediterană ar trebui să fie pregătite să ajute navele supraaglomerate, cu imigranţi. NATO neagă că o navă a sa ar fi lăsat, două săptămâni, zeci de imigranţi africani să moară de foame şi de sete, neintervenind când a fost lansat un SOS. În urma acelui incident alţi 61 din cei 72 de oameni la bord au murit.
  • Exporturile germane au crescut, în martie, până la cel mai înalt nivel atins vreodată, de când sunt înregistrate statisticile, în 1950. Cererea globală de produse şi servicii germane a crescut, iar mărfurile trimise în afara ţării au atins valoarea de 98,3 miliarde de euro, cu 7,3% mai mult decât în februarie. Şi importurile au atins cifre record – cu 3,1% faţă de luna precedentă, până la 79,4 miliarde de euro. Germania se află pe locul doi în lume, după China, în ceea ce priveşte nivelul exporturilor, în această lună vânzările au depăşit, însă, toate aşteptările.

Marţi, 10 mai

  • UE vrea să deschidă un birou în oraşul controlat de rebelii din Liia, Benghazi, pentru a îmbunătăţi distrbuirea ajutoarelor către autorităţile locale, a anunţat reprezentantul pentru politica externă al CE, Catherine Ashton. Biroul va funcţiona în sprijinul societăţii civile şi al Consiliului Naţional Interimar de Tranziţie, care se opune lideruli Muammar Gaddafi. Baronesa Ashton a făcut aceste declaaţii în faţa europarlamentarilor, într-o dezbatere pe temele politicii externe a Uniunii. “Gaddafi trebuie să renunţe la putere şi trebuie ca regimul să să se încheie”, a mai spus ea, în aplauzele parlamanetarilor. UE trebuie să-I ajute pe rebeli să dezvolte sistemul de educaţie, sănătate şi securitatea la graniţe, a precizat Ashton. Unii lideri din PE au cerut ca Uniunea să-şi asume mai multe angajamente pentru sprijinirea mişcărilor democratice din Orientul Mijlociu.

Miercuri, 11 mai

 

  • Rivalii politici din Finlanda au ajuns la un acord privind susţinerea acordării unui împrumut extern Portgaliei (78 miliarde de euro) de către UE, în ciuda opoziţiei unui partid naţionalist puternic. Posibilul viitor premier, conservatorul Jyrki Katainen, a spus că a primit sprijinul social-democraţilor şi al altor formaţiuni minoritare, pentru aprobarea acestui pachet financiar. Spre deosebire de alte state din zona euro, parlamentul Finlandei are dreptul să voteze acordarea unui sprijin economic altor ţări europene. Ca răspuns la compromisul la care s-a ajuns, liderul Partidului Adevăraţii Finlandezi, Timo Soin, a declarat că se retrage de la discuţiile din coaliţie.
  • Circa 20.000 de greci au protestat, din nou, pe străzile capitalei, faţă de măsurile de austeritate luate de guvern. Au avut loc ciocniri cu poliţia, 17 oameni fiind răniţi, dintre care unul era în stare gravă, după ce forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene, pentru a-i dispersa pe tinerii ce aruncau cu pietre şi bombe artizanale. Poliţia a arestat câtevapersoane, doi ofiţeri fiind răniţi în încăierări. Marşul făcea parte din greva generală de 24 de ore, prin care serviciile publice au fost oprite, iar transportul local paralizat. Alte 8.000 de persoane au protestat în oraşul Salonic.
  • Comisia Europeană pregăteşte un proiect de lege pentru înregistrarea transparentă a organizaţiilor de lobby pe lângă UE. Lobbiştii vor fi înregistraţi online, luna viitoare, pentru ca sistemul de susţinere a unor interese în ceea ce priveşte legislaţia europeană să fie mai transparent. Înregistrarea se va face voluntar, ca şi până acum, dar membrii acestor organizaţii nu vor primi ecuson de acces în Parlamentul European decât dacă vor fi luaţi în evidenţă. Măsura a fost luată după scandalul declanşat în luna martie, când trei europarlamentari au fost demascaţi că au acceptat sume mari de bani pentru a susţine amendamente la o lege. PE anchetează aceste acuzaţii, în prezent. Organizaţia Transparency International spune că în jur de 3.000 de grupuri de lobby au birouri în Bruxelles. Potrivit noilor reglementări, negociatorii parlamentarilor vor nota toţi lobbiştii cu care se întâlnesc, atunci când redactează un proiect de lege.
  • Consiliul Europei a lansat un tratat internaţional de combatere a violenţei contra femeilor. Este primul astfel de tratat din lume. Statele semnatare vor fi obligate să ofere consiliere, adăpost, asistenţă medicală şi juridică tuturor femeilor ce au fost victime ale violurilor sau ale oricărei forme de violenţă. Până acum 13 state au semnata tratatul, printre care Franţa, Germania, Spania, Grecia, Turcia, Austria, Finlanda, Muntenegru, Portugalia, Slovacia şi Suedia. Documentul cere adoptarea pe plan naţional a unei legislaţii de protecie a femeilor contr violenţelor. Statisticile naţionale arată că cel puţin 15% dintre femei au suferit din cauza violenţei domestice. Potrivit tratatului, autorităţile trebuie să fie mai ferme în acuzarea şi judecarea vinovaţilor.

Joi, 12 mai

  • Un cutremur puternic a lovit Spania, oraşul Lorca mai exact, făcând 10 victime şi zeci de răniţi. Cutremurul a avut doar 5,2 grade pe scara Richter, dar pentru că s-a produs la o adâncime de doar 1 km s-a resimţit extrem de puternic, zeci de clădiri fiind distruse. Seismul a avut loc ladoar două ore după un alt cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade. Mii de oamenii au părăsit oraşul în aceeaşi zi, plecând la rude sau la prieteni, în alte zone ale ţării, de teama unor replici ale seismului sau pentru că nu mai aveau adăpost. Echipele de salvatori au instalat sute de corturi, pentru cele aproximativ 3.000 de persoane care au rămas în oraş. Magazinele, restaurantele şi şcolile au fost închise, un şir lun de maşini se vedea la ieşirea din oraş. Buldozerele au curăţat străzile de moloz şi resturi de maşini distruse.
  • Manifestaţii de protest în capitala statului Kosovo, Priştina, în timpul primei vizitei a unui oficial sârb, după declararea independenţei provinciei Kosovo, în 2008. Suporteri radicali naţionalişti au aruncat cu pietre şi sticle cu vopsea roşie în poliţiştii ce-l escortau pe negociatorul sârb Borislav Stefanovici. Acesta s-a întâlnit cu membri ai guvernului kosovar. Serbia refuză recunoaşterea independenţei provinciei, dar cele două părţi s-au angajat într-o negociere girată de Uniunea Europeană. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi bastoane pentru a împrăştia mulţimea de circa 100 de etnici albanezi. Doi oameni au fost răniţi.
  • Miniştrii de interne ai UE consideră că regulile sistemului Schengen ar trebui regândite, astfel încât să nu se permită unui stat membru să impună unilateral control la graniţe. Miniştrii din cele 25 de ţări membre ale spaţiului Schengen s-au reunit, la Bruxelles, pentru a discuta această problemă, în contextul temerilor declanşate de exodul de imigranţi africani către Europa. Potrivit declraţiilor oficiale de la final, părerea unanimă a fost că libertatea de mişcare câştigată în 1995 ar trebui păstrată, dar trebuie schimbate regulile acordului.
  • FMI avertizează că ţările cu probleme din zona euro au nevoie de reforme “nemiloase”, pentru a preveni extinderea crizei economice. Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania sunt pe lista ţărilor ce au nevoie de asistenţă financiară în opinia experţilor Fondului. FMI cere Băncii Centrale Europene să se abţină de la creşterea ratei dobânzilor, iar statelor membre UE să întărească băncile ce au nevoie de noi fonduri, pentru a nu declanşa o nouă criză. Fondul estimează creşterea economică a celor 17 ţări din zona euro la 1,7% în acest an şi 1,9% în 2012, dacă datoriile publice nu vor afecta economia.
  • Claus Hjort Frederiksen, ministrul de finanţe al Danemarcei a anunţat că ţara sa va relua controalele la frontiera cu Germania şi la punctele de pe Podul Oresud, care o leagă de Suedia. Măsura va intra în vigoare în câteva săptămâni şi ea este rezultatul unui cord la care a ajuns guvernul cu Partidul Poporului Danez, o formaţiune de extremă dreapta.  “În ultimii ani, am asistat la creşterea criminalităţii transfrontaliere, iar măsurile de acum au rolul contracarării acestei probleme. Vom construi noi instalaţii la frontiera germano-daneză, cu noi echipamente electronice şi de identificare a numerelor de înmatriculare” – a declarat ministrul danez. Decizia Danermarcei vine într-un moment în care Comisia Europeană urmează să propună  noi modalităţi de reintroducere temporară a controalelor la frontierele naţionale în zona  Schengen. “In stadiul actual al dreptului comunitar, doar o reintroducerea temporara a controalelor la frontierele interne este posibil. Aceste masuri trebuie sa indeplineasca, de asemenea, conditiile stricte prevazute de legislatia europeana si trebuie verificate de catre Comisia Europeana” a dexclarat, la rândul său, ministru rancez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, referitor la decizia Danemarcei. O zi mai târziu, Comisia Europeană şi germania vor cere explicaţii guvernului danez şi vor combate ideea executivului de la Copenhaga.

Vineri, 13 mai 2011

 

  • Autorităţile europene din domeniul siguranţei nucleare nu au reuşit să ajungă la un acord privind testele „de stres” pentru centralele nucleare, din cauza disensiunilor legate de includerea atacurilor teroriste în aceste testări. Comisarul pentru energie Guenther Oettinger, susţinut de Germania, a insistat că potenţialele atentate teroriste ar trebui să facă parte din testarea celor 143 de centrale europene. Problema a fost impusă pe agenda discuţiilor în UE după criza nucleară din Japonia. “Ne bucurăm că Oettinger şi Barroso cer teste mai complexe decât există în prezent”, spune cancelarul german Angela Merkel. La finalul celor şase ore de discuţii nu s-a ajuns la nicio concluzie, reprezentanţii Franţei şi Marii Britanii susţinând că centralele nucleare trebuie testate doar pentru cazul dezastrelor naturale.
  • Eurostat dă veşti şi împarte note – bune şi proaste. Economia celor 17 ţări din zona euro a crescut uşor, cu 0,8%, în primele trei luni ale anului, de la o creştere cu 0,3% în trimestrul anterior. Germania a înregistrat cele mai bune rezultate, cu o creşetere de 1,5%, iar în Grecia îndatorată economia a crescut, surprinzător, cu 0.8%. Creşterea Franşei a fost de 1%, cea a Italiei şi Spaniei de 0,1%, respectiv 0,3%,iar Portugalia a intrat în recesiune, avândo scădere economică de 0,7%, după ce au existat probleme economice, pentru al doilea trimestru consecutiv.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: