În săptămâna 24 aprilie – 1 mai, au fost raportate 548 de cazuri de gripă clinică, anunță joi Institutul Naţional de Sănătate Publică, scrie Agerpres.
Creșterea este îngrijorătoare, mai ales că, în aceeași perioadă a anului trecut, s-au înregistrat doar 61 de cazuri de gripă clinică. În acelaşi interval au fost raportate două cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu două mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi faţă de zero în aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 37.320, de 1,8 ori mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (20.909) şi cu 22,1% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (30.563).
Până în prezent au fost înregistrate trei decese confirmate cu virus gripal.