26 august, 2021

Răspândirea rapidă a variantei Delta a COVID-19 va avea un impact limitat asupra economiei zonei euro, care rămâne în grafic pentru o creștere solidă anul acesta și 2022, a declarat economistul-șef al BCE, Philip Lane, într-un interviu acordat Reuters.

Campania avansată de vaccinare și măsurile din sistemul sanitar fac din Europa o excepție, în timp ce alte țări introduc noi restricții în urma creșterii numărului de cazuri, a precizat Lane.

”Faptul că varianta Delta nu a necesitat măsuri mult mai extinse și că cele adoptate local au avut efecte rezonabile indică faptul că, în ceea ce privește economia în ansamblu, impactul este până acum destul de limitat”, a declarat oficialul BCE.


Aproximativ două treimi dintre rezidenții zonei euro au primit cel puțin o doză de vaccin. De asemenea, majoritatea celor 19 state mențin o serie de restricții, inclusiv masca obligatorie și reguli de distanțare socială pentru prevenirea impactului negativ al răspândirii variantei Delta asupra sănătății publice și a economiei.

Datele peste așteptări din trimestrul al doilea arată că avansul economiei rămâne, în mare măsură, în linie cu estimările publicate de BCE în iunie, a adăugat economistul.

Banca Centrală Europeană a îmbunătățit perspectivele privind inflația și evoluția economiei, în urma accelerării campaniei de vaccinare și a revenirii sectorului serviciilor, după atenuarea restricțiilor.

În scenariul de bază, BCE se așteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 și de 4,7% în 2022, față de o creștere cu 4% și, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflației în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% și la 1,5% anul viitor, față de un nivel de 1,5% și, respectiv, 1,2% estimat anterior.


”Aș spune că nu suntem departe de prognozele din iunie, este o situație rezonabilă, relativ echilibrată”, a afirmat economistul-șef al BCE în interviul pentru Reuters, avertizând totuși că persistența problemelor din industrie ar putea afecta economia în acest an.

„Se pare că problemele din lanțurile de aprovizionare sunt mult mai complicate decât ne-am așteptat. Există de asemenea o moderare a creșterii economiei mondiale, care este naturală. Iar varianta Delta, deși are un impact mai limitat decât precedentele valuri ale pandemiei, rămâne un element negativ”, a spus Lane.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: