Italia analizează acordarea de diverse subvenţii pentru a atenua impactul asupra cetăţenilor şi afacerilor în urma trecerii rapide la economia ecologică, potrivit Bloomberg.
„Toată lumea ştie că tranziţia este urgentă, dar toată lumea ştie că tranziţia va fi dureroasă şi va necesita eforturi uriaşe, eforturi economice şi la nivelul comportamentului. Oamenii trebuie să-şi schimbe modul în care se deplasează, produc şi cumpără bunuri”, a afirmat luni Roberto Cingolani, ministru pentru Tranziţia Ecologică, într-un interviu acordat Bloomberg TV.
Fizicianul Cingolani a fost desemnat de premierul Mario Draghi să supervizeze revizuirea economiei italiene către un viitor cu emisii scăzute, în timp ce sunt majorate investiţiile şi se asigură competitivitatea unor sectoare cheie, cum ar fi industria auto.
El pariază pe subvenţii – sprijinite parţial de fondurile incluse în Planul de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), pe care le va primi Italia pentru reconstrucţia post-pandemie – pentru a accelera tranziţia şi a reduce nemulţumirea alegătorilor.
Analizăm posibilitatea introducerii unor reglementări menite să atenueze costul electricităţii. Ştim unde vrem să ajungem pe termen lung, dar ne vom confrunta cu dificultăţi pe termen mediu”, a declarat ministrul pentru Tranziţia Ecologică.
Guvernul de la Roma dezvoltă un program masiv pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor publice şi private şi pentru încurajarea italienilor în vederea înlocuirii a aproximativ 13 milioane de maşini vechi, poluante.
Pariul de peste un miliard de euro al Romei
Producătorul auto Stellantis a anunţat luna aceasta că negocierile cu Guvernul de la Roma privind posibila construire a unei fabrici de baterii pentru vehicule electrice (gigafactory) în Italia continuă.
Luna trecută, surse Reuters au precizat că Italia vrea să impulsioneze investiţii totale de peste un miliard de euro în construirea unei fabrici de baterii pentru vehicule electrice, un rol important în acest plan urmând să-l joace producătorul auto Stellantis.
În mai, premierul Mario Draghi a anunţat că a ajuns la un acord cu Comisia Europeană pentru Planul de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), în valoare de 222,1 miliarde de euro, din care 191,5 miliarde din fondul european de redresare post-pandemie şi 30,6 miliarde resurse proprii.
Din aceşti bani, autorităţile de la Roma au alocat aproximativ 600 milioane de euro pentru proiectul construirii unei „gigafactory” în Italia.
Surse citate de presa internațională susţin că autorităţile de la Roma sunt încrezătoare că vor atrage și alte investiţii din partea partenerilor industriali şi financiari, astfel încât valoarea totală a proiectului să depășească un miliard de euro.
O variantă luată în calcul este de a înfiinţa o schemă de parteneriat public privat (PPP), cu o participaţie deţinută de Stellantis.
Alte surse au precizat că şefii Stellantis s-au întâlnit de cinci ori în ultimele luni cu Roberto Cingolani, ministru pentru Tranziţia Ecologică. La o întâlnire au venit şi directori de la ACC, o societate mixtă pentru baterii înfiinţată de PSA şi TotalEnergies.