Interviu cu fostul primar din La Paz: povestea și soluțiile unui edil de capitală sud-americană

Cum poate fi abordată administrația unei capitale atinsă de ”o corupție sud-americană”, atunci când nu vrei să te lași înghițit de mecanismul sofisticat de fraudă construit în zeci de ani de zile?

Textul de mai jos e o sumă de fragmente relevante din interviul apărut în numărul 89 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, cu Ronald MacLean-Abaroa (foto) :

fost primul primar ales din La Paz, Bolivia, una din cele mai corupte țări după patru decenii de dictatură militară. Acolo, în Capitală, a pus pe picioare una dintre cele mai de succes campanii anticorupție din lume – fapt care i-a adus încă trei mandate de primar, cariera din aministrația locală împletindu-se cu cea guvernamentală, unde a ocupat cinci portofolii de ministru.
Sigur, era o altă lume acum 35 de ani: dar mecanismele administrației locale și, mai ales, coruperea lor, sunt universale – după cum se va vedea.

Ulterior s-a alăturat Băncii Mondiale în calitate de expert internațional în descentralizare, transferarea puterilor guvernamentale cetățenilor și strategii anticorupție. A lucrat și în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, la Craiova.

Mai jos, câteva din declarațiile lui Ronald MacLean-Abaroa pentru Alexandra Pele –  CRONICILE Curs de Guvernare. Interviul integral poate fi citit în numărul 89 al revistei – LINK-AICI.

***

CRONICILE:
Ce v-a determinat să candidați pentru funcția de primar al municipiului La Paz, după mai bine de patru decenii de la ultimele alegeri libere?

Ronald MacLean-Abaroa:
M-am întors în Bolovia la începutul lui 1982, după ce mi-am încheiat studiile de masterat la Kennedy School of Government (din cadrul Universității Harvard, n.r.). De tânăr am fost interesat de administrația publică. Mi-am spus că nu te ajută la nimic să fii un om bogat într-o țară săracă. Îmi iubesc țara și am crezut că pot face mai multe din sectorul public.

(……………………………………………………..)

Mulți antreprenori au intrat în politică, în partide de centru. Eu am fost invitat să candidez pentru Primăria din La Paz, în 1985. Atunci a început un ciclu nou în politica boliviană, care fusese foarte coruptă până atunci. Am reușit să reformăm statul, să atragem investiții străine, să recapitalizăm economia și să obținem participarea populară la luarea deciziilor.

Am pregătit țara, cu instituții, legi și structuri.

Primăria era ”privatizată”

CRONICILE:
Ce ați găsit la Primăria din La Paz? În ce stadiu se afla municipalitatea, financiar și din punct de vedere al calității serviciilor publice oferite?

Ronald MacLean-Abaroa:
Experiența mea anterioară la compania din industria minieră mi-a fost foarte folositoare – aveam un background foarte consistent de management, ceva ce politicienii nu prea au de obicei. De asemenea, în cadrul studiilor postuniversitare de la Harvard mă familiarizasem cu multe instrumente de management care îți permit să optimizezi funcționarea unei unități economice.

Primăria era ca o firmă, responsabilă de asigurarea unor servicii publice. Când am ajuns însă, mi-am dat seama că dacă ar fi fost o firmă, ar fi fost de mult în insolvență.

Municipalitatea era falită. Hiperinflația erodase orice resurse financiare. Veniturile primăriei erau foarte mici și aveam 5.700 de angajați pe statele de plată. Veniturile nu erau suficiente nici măcar pentru plata salariilor. Și asta în ciuda faptului că salariile erau echivalentul a opt-zece dolari, față de 300 de dolari înainte de hiperinflație.

Rezultatul îl reprezenta o instituție total nefuncțională. Abordarea mea inițială a fost una clasică. Am încercat să văd de unde pot tăia costurile, cum pot eficientiza.

Apoi am realizat că primăria fusese, de fapt, „privatizată”. Fiecare departament care încasa bani de la cetățeni pentru serviciile publice oferite băga banii în buzunar. Se plăteau pe ei. Într-un mod foarte creativ transformaseră instituția în așa fel încât aceasta.

CRONICILE:
Și cum ați procedat, confruntat cu această corupție generalizată?

Ronald MacLean-Abaroa:
Din fericire, la Harvard studiasem cu profesorul Robert Klitgaard, așa că am decis să-l sun și să-l chem în Bolivia, să implementăm împreună ce învățasem din cărți.

Împreună cu profesorul Klitgaard am început să atacăm sursele corupției și să reorganizăm municipalitatea. Și am avut noroc pentru că știam ce urmează.

(………………………………………………………….)

Spre exemplu, am concediat 2.000 de oameni, circa 40% din angajații primăriei. Dar am făcut lucrurile în așa fel încât să fie plătiți. Au primit indemnizații, salarii compensatorii. Nu au fost prea supărați că au fost dați afară pentru că oricum câștigau foarte prost, mai ales după ce am eliminat toate supapele de corupție. S-au bucurat că au primit ceva bani pentru a începe de la zero altceva.

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să reformez sistemul de impozitare. Acesta era foarte sofisticat, plin de excepții și toată lumea găsea lacune și se folosea de varii tertipuri pentru a nu plăti. Aveam 30 de taxe diferite.

Am propus simplificarea codului fiscal și mutarea responsabilității colectării taxelor locale către primării. Dintr-odată nu am mai fost nevoiți să cerem bani de la guvern.

O a doua problemă pe care o avea sistemul era evaluarea proprietăților. Aceasta era făcută de angajați ai primăriei care erau mituiți pentru a înregistra o valoare mai mică și a plăti taxe mai mici.

Noi am impus ca evaluarea să fie făcută de proprietari, printr-o declarație pe proprie răspundere. Și ne era ușor să identificăm fraudele pentru că și dacă tu dădeai o valoare mai mică, un vecin de-al tău tot era onest.

Am avut și noroc. Guvernul reușise stabilizarea economiei. Inflația s-a potolit, am început să încasăm banii la valoarea lor.

(………………………………………………………)

Baza corupției: monopolul, discreția și lipsa transparenței și a răspunderii.

CRONICILE:
Cum v-ați asigura cooperarea angajaților din primărie, având în vedere cât de răspândită era corupția?

Ronald MacLean-Abaroa:
În primul rând, am eliminat nevoia șpăgilor. Oamenii nu câștigau suficient cât să poată trăi decent. Așa că le-am mărit salariile. Apoi le-am spus: uitați, haideți să rezolvăm problema asta pentru că eu pot pleca oricând de aici. Voi sunteți cei care vor lucra în primărie 10-15 ani. Sunteți cu toții catolici. Să ne recunoaștem păcatele, să ne pocăim și să o luăm de la zero.

Eu sunt primar, nu judecător sau polițist. Jobul meu nu este să vă persecut, ci să administrez problemele orașului. Dar dacă vă prind, sunteți terminați.

Știam că personajul cel mai corupt era casierul primăriei. Așa că l-am dat afară. I-am dat numele la ziar, am făcut un scandal uriaș în jurul său. L-am ars. Iar el era un tip foarte puternic. Așa că mulți și-au spus că dacă el poate păți una ca asta, cu siguranță li se poate întâmpla și lor.

Casierul avea o influență foarte mare. Mă sunau oameni să intervină pentru el. Îi avea pe toți în buzunar. Putea rezolva orice în primărie pentru că toată lumea îi datora bani.

Apoi, profesorul Klitgaard a început să stea de vorbă cu alți angajați. Voiam să înțelegem mecanismele corupției, cum funcționează, iar oamenii au început să vorbească.

(………………………………………………………)

Nu este o problemă de etică sau de control. Provocarea este să elimini cauzele care stau la baza corupției: monopolul, discreția și lipsa transparenței și a răspunderii.

E o ecuație, „corupția” este egală cu „monopol” plus „discreție” minus „răspundere”. Este modelul autoritar clasic. Un dictator are monopolul puterii, se bucură de discreția tuturor și nu trebuie să răspundă în fața nimănui.

Acesta a fost modelul pe care l-am avut în America Latină.

(………………………………………………………)

CRONICILE:
Situația din America Latină pare similară cu cea din Europa Centrală și de Est, de după căderea Uniunii Sovietice. Regiunea s-a confruntat cu probleme legate de corupție și încă există o complicitate între cetățenii obișnuiți să dea ceva în plus pentru a obține anumite servicii și funcționari corupți.

Ronald MacLean-Abaroa:
Așa funcționează sistemul. Nu există competiție, nu există concurență, transparență.

Trebuie să mergi mereu la cauzele de bază ale corupției, monopolul de care se bucură cel care îți cere șpaga, discreția de care se bucură.

Spre exemplu, în zona de autorizații de construcție, în La Paz existau foarte multe documente care reglementau această activitate. Voiai să-ți construiești o casă într-un anumit fel, anumite reglementări îți interziceau, dar dacă te uitai în alte documente, era posibil. Așa că îi dădeai o atenție funcționarului și el selecta reglementarea favorabilă ca să-ți dea autorizația.

Pentru a evita astfel de fenomene de corupție, am dezvoltat un întreg sistem împreună cu Ana Vasilache, numit „Insule de integritate”, pentru că în orice sistem, oricât de corupt, vei avea insule de integritate, iar dacă ai suficiente insule, sistemul se curăță.

Înainte, toate eforturile anticorupție erau axate în jurul ideii de control. Dar cine îl controlează pe controlor? În Bolivia, corupția este acum în sistemul judiciar. Oamenii te întreabă de ce îți angajezi un avocat, dacă îți poți angaja un judecător.

CRONICILE:
În România s-au făcut progrese destul de mari în privința combaterii corupției, dar în continuare este destul de vizibilă în special corupția înaltă.

Ronald MacLean-Abaroa:
Acest tip de corupție este un rezultat al capturării statului.

Am fost într-o misiune în Republica Dominicană. Președintele solicitase ajutorul Băncii Mondiale pentru a reduce corupția. Am fost la Santo Domingo și acolo am citit în presă despre un contrabandist care tocmai ce fusese prins și trimis în judecată.

A doua zi aveam o întâlnire cu șeful vămilor. Cât timp așteptam, din biroul lui a ieșit un bărbat cu un lanț de aur gros în jurul gâtului, un ceas scump la mână. Cel de lângă mine îmi spune că individul este cel mai mare contrabandist din țară și că este cel mai bun prieten al șefului vămilor. Șocat, i-am spus că am citit în presă despre un contrabandist arestat. „Ah, da, acela era de la competiție!”, mi-a spus omul.

(…………………………………………………..)

***

Interviul integral poate fi citit în numărul 89 al revistei – LINK-AICI.

***