România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

28 mai, 2021

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și compania UiPath, listată recent la bursa de la New York, urmează să înființeze un centru de excelență Robotic Process Automation (RPA) în cadrul ministerului, potrivit unui anunț făcut de ministrul de resort, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.

Alexandru Nazare s-a întâlnit vineri cu unul dintre fondatorii unicornului cu origini românești, Daniel Dines.

”În cadrul întrevederii, am discutat despre potențialul tehnologiei RPA (Robotic Process Automation) de a accelera inițiativele de digitalizare derulate în cadrul Ministerului de Finanțe. Totodată, am identificat o bună oportunitate de colaborare prin crearea și operaționalizarea unui centru de excelență RPA în cadrul ministerului”, a scris Alexandra Nazare.


El a punctat că un astfel de centru de excelență ”ar reprezenta o inovație pentru administrația publică românească, oferind un impuls care să accelereze procesul de digitalizare pe care l-am început deja la nivelul administrației fiscale”.

UiPath, primul unicorn cu origini românești, a reuşit să vândă acţiuni peste intervalul de preţ ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO) derulată la Bursa de la New York, operaţiune în cadrul căreia a strâns 1,34 miliarde de dolari. În urma IPO-ului, compania a fost evaluată la 29 de miliarde de dolari.


citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: