26 iunie, 2013

Liderii UE se reunesc joi și vineri la Bruxelles pentru Consiliul European de vară, unde agenda discuțiilor va fi dominată de aplicarea unor măsuri urgente în vederea combaterii șomajului în rândul tinerilor, în condițiile în care fenomenul ia amploare în Europa și riscă să provoace nemulțumire în rândul cetățenilor, înaintea unor scrutine programate pe continent în următoarele luni.

Peste 26 de milioane de persoane sunt în șomaj în Europa, dintre care 5,6 milioane cu vârsta sub 25 de ani, situație care amplifică temerile privind apariția unei „generații pierdute” în spațiul european.

Situația s-a degradat în urma crizei și a politicilor de austeritate, în special în țările din sudul Europei (Grecia, Spania, Portugalia), unde șomajul afectează un tânăr din doi. În fața acestei situații alarmante, liderii UE vor încerca să evite un nou summit cu multe declarații, dar puține acțiuni concrete, însă riscul în această privință este destul de ridicat, iar deciziile privind șomajul în rândul tinerilor din Europa sunt așteptate la reuniunea miniștrilor muncii care va avea loc în 3 iulie la Berlin.

Garanția pentru tineri și Pactul de Creștere bat pasul pe loc


Un consens relativ există în ceea ce privește inițiativa Comisiei Europene vizând alocarea sumei de șase miliarde de euro în cadrul bugetului 2014-2020 în vederea creării de locuri de muncă pentru tineri în cele mai afectate regiuni de șomaj, măsură care privește 13 țări. Comisia Europeană a promis că cele șase miliarde vor fi mobilizate pentru doi ani, în loc de șapte, cum se stabilise anterior.

Liderii europeni vor avea însă și alte inițiative pe această tema la masa discuțiilor, printre care și propunerea Italiei vizând folosirea fondurilor structurale europene necheltuite de Roma în perioada 2007-2013, sau solicitarea sprijinului Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru a veni în ajutorul tinerilor șomeri, dar este puțin probabil un acord, în urma reticențelor exprimate de Germania.

Cei 27 au aprobat recent „Garanția pentru tineri”, care prevede ca toți tinerii până în 25 de ani să beneficieze de o ofertă de muncă de calitate, un stagiu, o ofertă de ucenicie, un program de formare profesională la patru luni de la finalizarea studiilor, sau în momentul pierderii locului de muncă, dar și aceasta este implementată cu greu, din lipsa mijloacelor.

De asemenea, liderii UE vor încerca găsească un acord pentru a facilita accesul IMM-urilor la credite, având în vedere o mai mare implicare a Băncii Europene de Investiții, care contribuie deja cu jumătate din suma stabilită pentru Pactul de Creștere economică adoptat de Uniunea Europeană în urmă cu un an.


De altfel, șefii de stat și de guvern din statele membre UE vor face și un bilanț al Pactului în valoare de 120 de miliarde de euro, în condițiile în care suma a fost pusă la dispoziția țărilor europene, iar sentimentul de urgență și mobilizarea rămân scăzute.

În afară de problema șomajului în rândul tinerilor, Cei 27 vor avea, de asemenea, discuții privind uniunea bancară, dar și despre mecanismele de consolidare a zonei euro, însă tema va fi cel mai probabil reluată după alegerile legislative prevăzute în septembrie în Germania, în condițiile în care a provocat polemici aprinse.

În căutarea unui compromis pentru buget

Potrivit Euractiv, liderii UE vor încerca la reuniunea de la Bruxelles să ajungă la un acord final cu Parlamentul European pe tema bugetului pentru perioada 2014-2020, după mai multe încercări eșuate în vederea obținerii unui compromis.

Ultima rundă de negocieri cu reprezentanții statelor membre, organizată în 19 iunie, s-a încheiat cu un acord provizoriu, dar sunt în continuare semne de întrebare dacă socialiștii vor susține acordul la votul din sesiunea plenară a Parlamentului European, care are loc la Strasbourg în perioada 1-4 iulie.

Undă verde pentru aderarea Croației, în așteptarea unui acord pentru Serbia

În afara problemelor economice, liderii UE au prevăzute, de asemenea, discuții privind extinderea Uniunii. Cei 27 vor da vineri oficial undă verde pentru aderarea Croației, care devine din 1 iulie cel de-al 28-lea stat membru al UE și vor lua o decizie în legătură cu stabilirea unei date în vederea deschiderii negocierilor de aderare cu Serbia.

Uniunea Europeană a recomandat marți deschiderea negocierilor cu Serbia în vederea aderării, fără să stabilească o dată concretă, la insistențele Germaniei, care a propus ca discuțiile Bruxellesului cu Belgradul să înceapă cel mai târziu în ianuarie 2014, compromis ce urmează să fie confirmat de șefii de stat și de guvern din statele membre la summitul de joi și de vineri de la Bruxelles.

De asemenea, liderii UE se vor pronunța la summitul de joi și vineri în legătură cu propunerea privind deschiderea, în paralel, a negocierilor pentru Acordul de Asociere și Stabilizare cu Kosovo, considerat o primă etapă în vederea unei eventuale aderări la Uniunea Europeană. Discuțiile au loc în condițiile în care cinci țări membre UE – Grecia, Slovacia, Spania, Cipru și România – nu au recunoscut independența declarată unilateral de Priștina în februarie 2008.

La reuniunea de marți a miniștrilor europeni de externe, România a exprimat o poziție favorabilă pentru adoptarea unei decizii pentru deschiderea, la o dată cât mai apropiată, a negocierilor de aderare cu Serbia. Potrivit unui comunicat MAE, secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a subliniat, de asemenea, necesitatea continuării de către Serbia a progreselor pe linia respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române.

Astfel, oficialul român a evidenţiat necesitatea urmăririi cu atenţie a progreselor Serbiei în ceea ce priveşte aplicarea uniformă şi nondiscriminatorie, pe întreg teritoriul Serbiei, a legislaţiei pentru protecţia minorităţilor, pe întreg parcursul negocierilor de aderare, aspecte consemnate şi într-o declaraţie la minuta Consiliului.

De asemenea, România s-a pronunţat, alături de celelalte state membre, în favoarea adoptării unei decizii de mandatare a Comisiei pentru lansarea negocierii unui Acord de Stabilizare şi Asociere cu Kosovo, în linia poziţiei sale constructive de susţinere a perspectivei europene a Balcanilor de Vest. „Secretarul de stat George Ciamba a evidenţiat, în acest context, necesitatea respectării principiului neutralităţii faţă de statut în privinţa Kosovo în ceea ce priveşte directiva de negociere pentru Acordul de Stabilizare şi asociere cu Kosovo”, arată un comunicat MAE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: