12 februarie, 2021

Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, declară că Moscova este pregătită să rupă legăturile cu Uniunea Europeană dacă blocul va concretiza amenințarea cu sancțiuni economice, transmite Reuters, care citează extrase ale unui interviu postat vineri pe site-ul ministerului.

Relațiile dintre Rusia și UE sunt extrem de tensionate după presiunile pe care UE le-a făcut pentru eliberarea disidentului Alexei Navalnii și după o vizită a Înaltului Reprezentant UE  Josep Borell la Moscova, vizită considerată unanim în Occident drept un eșec de proporții al diplomației europene.

Trei diplomați europeni au declarat joi pentru Reuters că este posibil ca Uniunea Europeană să impună interdicții de călătorie și înghețarea activelor unor aliați ai președintelui rus Vladimir Putin, posibil chiar în această lună, după ce Franța și Germania și-au manifestat dorința de a pune presiune suplimentară pe Moscova.


Presiunea pentru sancțiuni a crescut după ce Moscova a înfuriat țările europene săptămâna trecută prin expulzarea diplomaților germani, polonezi și suedezi fără să-i spună șefului politicii externe al UE, aflat la Moscova pentru o vizită.

(Citiți și: ”Rusia expulzează diplomați din Suedia, Germania și Polonia care au participat la protestele pro-Navalnîi”)

Ministrul rus de externe Lavrov a fost întrebat într-un interviu, care urmează să fie publicat integral mai târziu, vineri, dacă Moscova se va îndrepta acum spre tăierea legăturilor cu UE însăși.

„Plecăm de la premisa că suntem pregătiți pentru asta în cazul în care vom vedea din nou sancțiuni impuse în unele sectoare care creează riscuri pentru economia noastră, inclusiv în cele mai sensibile sfere. Nu vrem să ne izolăm de viața globală, dar trebuie să fim pregătiți pentru asta. Dacă vrei pace, atunci pregătește-te pentru război ”, a răspuns Lavrov.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: