15 noiembrie, 2020

Şeful interimar al Pentagonului, Christopher Miller, a lăsat să se înţeleagă sâmbătă, în primul său mesaj către militari, că ar putea accelera retragerea soldaţilor americani din Afganistan şi Orientul Mijlociu, informează agenția France Presse, preluată de Agerpres.

„Toate războaiele trebuie să ia sfârşit”, scrie Christopher Miller, într-o scrisoare publicată pe site-ul Ministerului Apărării.

Actualul șef al Pentagonului a fost numit în funcție după ce Donald Trump l-a demis luni pe Mark Esper.


Noul şef al Pentagonului, fost locotenent al Forţelor Speciale, nu menţionează în mod direct niciun loc unde sunt desfășurate trupe americane.Referindu-se la războiul purtat împotriva organizaţiei teroriste al-Qaida, el pare să evoce cu prioritate Afganistanul şi Irakul, unde mulţi soldaţi americani au fost desfăşuraţi în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, scrie AFP.

Donald Trump, care promisese că va pune capăt „războaielor nesfârşite”, a anunţat că doreşte să reducă numărul soldaţilor americani în Afganistan la 2.500 la începutul anului 2021 şi chiar a menţionat o retragere totală până la Crăciun.

Chiar dacă nu critică public poziţia Casei Albe, unii ofiţeri spun în particular că se opun formal unei cifre mai mici de 4.500 de soldaţi, atâta timp cât violenţa nu scade pe teren.

Aceştia observă că o retragere ordonată, inclusiv transportul a mii de soldaţi cu echipamentul lor, nu va putea fi realizată complet până la învestirea preşedintelui ales Joe Biden pe 20 ianuarie 2021, decât dacă lasă în urmă armamentele, pe care inamicii Statelor Unite le-ar putea captura.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: