16 septembrie, 2020

Oficiali din landul german Renandia de Nord-Westfalia au anunțat miercuri suspendarea din funcție a 29 de polițiști care și-au trimis fotografii cu Adolf Hitler și imagini editate cu refugiați în camere de gazare, relatează Reuters.

Aceștia sunt acuzați de asemenea de accesarea unor grupuri de discuții online unde erau distribuite imagini cu materiale extremiste, interzise de Constituția germană. „Este o rușine pentru poliția landului”, a declarat Herbert Reul, ministru de Interne al landului.

O parte a suspecților ar putea fi puși sub acuzare pentru diseminare de propagandă nazistă și discurs al urii, riscând concedierea din poliție. Alții sunt acuzați că nu au raportat incidentele.


„Sunt îngrozit și rușinat”, a declarat Frank Richter, șeful poliției din orașul Essen unde majoritatea suspecților lucrau, adăugând că „mi-e greu să îmi găsesc cuvintele”.

Procurorii germani au anunțat luna trecută că au deschis o anchetă la adresa unui polițist ieșit la pensie, acesta fiind suspectat că a trimis mesaje de amenințare unor imigranți cunoscuți în spațiul public, acesta semnând e-mailurile cu numele unei grupări de criminali neo-naziști.

Mesajele, unele trimise unor parlamentari de etnie turcă, au fost semnate „UNS 2.0”, o referință la „Underground-ul Național Socialist”, o grupare neo-nazistă care a ucis 10 persoane, majoritatea imigranți, între 2000 și 2007.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: