Ofiţeri de rang înalt din Poliţia Română s-au întâlnit cu Elvis Pian şi reprezentanţii Clanului Duduianu în noaptea de 8 spre 9 august, pentru a negocia condiţiile de înmormântare a lui Emi Pian, scrie Adevărul.
Publicația prezintă imagini surprinse cu camere video de supraveghere care confirmă faptul că Elvis Pian, fratele lui Emi Pian, s-a întâlnit în noaptea de 8 spre 9 august cu şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, cu şeful Poliţiei Sector 5, Cătălin Păştin, şi cu şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet.
Liderul Clanului Duduianu, Emi Pian, fusese înjunghiat mortal în dimineaţa zilei de 4 august, de către Gheorghe Richard Emanuel, la sfârşitul unei partide de barbut care ţinuse toată noaptea precedent.
În momentul filmărilor obţinute de Adevărul, trupul lui Emi Pian se afla deja de 3 zile depus acasă, iar poliţiştii încercau să îi convingă pe interlopi să-l mute de acolo în Biserica „Cuvioasa Parascheva” din cartierul Rahova al Capitalei.
Șeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, scrie Adevărul, l-ar fi rugat pe interlop să îşi scoată fratele decedat din casă cât mai rapid cu putinţă, pentru ca Poliţia să nu se facă de râs din pricina faptului că nu a dispus sancţiuni împotriva interlopilor.
Moartea interlopului Emi Pian a scos la iveală mai multe nereguli ignorate de autorităţi: printre altele priveghiul liderului clanului Duduianu care nu putea fi organizat, potrivit legii, la domiciliul acestuia.
După înmormântarea interlopului – când au fost încălcate iarăşi toate normele de protecţie şi de distanţare socială – mai mulţi poliţişti au reacţionat vehement, arătând că superiorii lor „au asigurat protecţie unor interlopi”.
Premierul Ludovic Orban și președintele Iohannis au cerut Ministerului de Interne să acționeze ferm împotriva clanurilor interlope. Singura acțiune publică a Ministrului Marcel Vela a fost aceea de a posta pe Facebook mesajul: ”Suntem cu ochii pe voi”.
Ministrul de Interne a organizat marți o conferință de presă în care a anunțat un proiect de înființare a Poliției animalelor.